10 minute despre: Când să laşi de la tine
Compromisul, oricât am vrea noi să fugim de cuvântul acesta care nu ne prea place, e probabil raportul care defineşte pe undeva esenţa relaţiilor inter-umane.
Unii spun, din raţiuni morale, etice, religioase, că e dezirabil să laşi de la tine, să îl înţelegi pe celălalt.
Alţii, mergând pe principiul, atât e actual, Homo homini lupus nu ar lăsa de la ei nici un milimetru. Pe principiul că azi un milimetru, mâine un kilometru.
Realist vorbind, energia noastră e finită, contextele în care suntem puşi în faţa unor situaţii de compromis sau de conflict sunt relativ infinite. La fel de realist vorbind, în multe cazuri, dincolo de raţiuni şi avantaje reale, de multe ori ne încăpăţânăm doar din mândrie să o ţinem pe a noastră, energia irosită fiind demnă de cauze mai bune.
Da, uneori liniştea merită să mai laşi de la tine, cu atât mai mult cu cât asta nu te costă nimic, cu atât mai mult dacă persoana respectivă îţi este străină şi nu vă întâlniţi decât conjunctural.
Sigur există oameni care simt nevoia să civilizeze societăţi şi care nu pot lăsa biete făpturi în eroare, aşa încât vor încerca să o ţină pe a lor… chiar dacă n-au cu cine.
P.s. Ţin să subliniez un aspect “cu atât mai mult dacă persoana respectivă îţi este străină şi nu vă întâlniţi decât conjunctural“, aşa ca să fie totul clar.
