Am vrut neapărat să scriu ceva în seara asta, chiar dacă nu am energia mentală de a gndi ceva serios şi elaborat. Aşa mi-a venit ideea cu exerciţiul ăasta al scrisului timp de 10 minute. Am zis să fie episodul despre nimic, aşa de dragul paradoxului.

În plus mi-a ieşit şi coverul de mai jos mult prea bine ca să renunţ la idee.

Cred că toţi ştim că “nimic” e alibiul general atunci când nu prea ştim cum sau nu prea vrem să le spunem celorlalţi la ce ne gândim. “La nimic” înseamnă foarte rar că efectiv stăteai şi te uitai în gol pe pereţi.

De fapt, nu ştiu alţii cum sunt (ca să folosesc acest clişeu desuet, dar mereu la modă) dar eu şi când îmi propun să iau o pauză şi chiar să nu mă gândesc la nimic, ajung la cele mai dubaşe asocieri şi fac salturi în timp şi între conjuncturi, de mă doare pe mine.

Cam aşa şi cu scrisul despre nimic, ori nu scrii de loc, ori scrii totuşi despre ceva. Cât de interesant sau de banal e rezultatul… depinde de forte mulţi factori.

Nu neapărat de talentul scriitoricesc, cât de capacitatea de a te lăsa dus de val, de spontaneitate şi de uşurinţa de a fi natural pe hârtie… pe monitor, inţelegeţi ideea. (Vâd că am amintit fix chestiile care îmi lipsesc mie).

Nu îmi rămâne decât să constat încă o dată că 10 minute trec foarte, foarte repede, sau că viteza mea de tastare cam lasa de dorit.