10 minute – despre scris
De ceva vreme am impresia că îmi ia foarte mult până scriu un articol, chiar dacă ştiu exact ce vreau să scriu şi cum vreau să scriu. Se ştie, e drept, că unora le iese din prima, alţii au nevoie de mai multe reformulări iar alţii au probleme în a se decide asupra unei expresii ori asupra unui verb sau a altuia.
(foto)
Deci nu e ca şi cum aş fi eu vreo mare excepţie. Cu toate astea, după nu foarte îndelungi cugetări şi inspirat de postarea lui Kirb m-am decis să încerc o serie de exerciţii de stil, că să le spun aşa, să scriu fix câte 10 minute, pe ceas, despre un subiect sau altul, fără retusuri prea multe şi fără griji legate de coerenţa conţinutului, asocierilor sau nivelul filosofico-intelectual al ideilor expuse.
Episodul 1: 10 minute – despre scris
În vacanţa de vară dintr-a 11-a, şi apoi alte câteva veri în timpul facultăţii am luat serios în considerare ideea de scrie nişte povestiri, sau un roman, de fapt la nişte povestiri mă gândisem iniţial.
La un moment dat chiar plănuiam să nu mai citesc o perioadă, ca să nu fiu influenţat şi să pot să fiu original în ceea ce scriu.
Eh, eram naiv, şi încă nu citisem suficient, după ce treci prin Le Nouveau Roman, ca să dau un exemplu, realizezi că nu prea mai ai cum să fii inovator în literatură. Adică… până şi Măgarul de Aur al lui Apuleius îi poate lăsa unui cititor mai puţin avizat că ar fi o chestie foarte modernă… ori, e scris într-o limbă foarte moartă, cu mulţi ani în urmă.
Nu s-a legat nimic cu tentativele mele de scris, sincer să fiu nici nu am petrecut foarte mult timp cu pixul în faţa hărtiei, ori în faţa monitorului.
Explicaţia pe care mi-o dau e că nu reuşesc să trec de un anumit trac de debut, şi apoi, că am impresia că orice aş scrie ar deveni mult prea personal. (de fapt nici aici pe Citadinul nu scriu decât foarte rar lucruri personale).
Sigur nu e mai puţin adevărat că nici nu m-am străduit destul. Poate că nici nu e momentul, poate că nici nu sunt eu făcut să scriu romane, eseuri şi povestiri. Ideea fiind că deja o fac atât de mulţi oameni, şi atât de multi o fac şi foarte prost, aşa încât nu e cazul să le îngroş rândurile.
Pe de altă parte exerciţiul scrisului poate fi util în construcţia unor argumentaţii, aşa ca sport, ca dezmorţire intelectuală.
Ceea ce îmi şi propun cu seria asta de articole, care… trebuie să recunosc, mă scoate destul de serios din zona mea de confort.
