1989 – un Şef de Stat se confesează (proiecţie)

October 30, 2014   /   byCitadinul  / Categories :  Film

Spaţiul Public European din Bucureşti va fi gazda proiecţiei 1989 – un Şef de Stat se confesează, un eveniment ce marchează premiera mondială simultană în 15 capitale europene a documentarului, miercuri 5 noiembrie de la ora 21. Proiecţia va fi urmată de o discuţie la care va participa Miklós Németh, fost prim-ministru al Ungariei (1988-1990) și protagonist al filmului.

site 1989_POSTER_UK_RGB_2Exact la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, regizorii Anders Østergaard (nominalizat la Oscar) și Erzsébet Rácz lansează cel mai recent documentar al lor, intitulat „1989”, în deschiderea Festivalului de la Copenhaga. Filmul va fi proiectat simultan în premieră mondială în peste 15 capitale europene, inclusiv la București.

Miercuri, 5 noiembrie, ora 21.00, vă invităm la sediul Spațiului Public European (Strada Vasile Lascăr, nr. 31, parter, București) pentru a urmări – în direct – filmul și dezbaterea de la Copenhaga. Sunt așteptați cinefilii și toți cei care vor să descopere și/sau să dezbată jocurile politice din spatele căderii Cortinei de Fier, precum și costurile umane, tragice ale acestor jocuri.

După proiecție, Miklós Németh, fost prim-ministru al Ungariei (1988-1990) și protagonist al filmului, va împărtăși mărturii personale cu privire la momentele evocate în film. Prezentarea va fi transmisă în direct, iar participanții vor putea adresa întrebări acestuia via Twitter. Sesiunea de întrebări și răspunsuri cu Miklós Németh va fi urmată de un panel cu experți care vor discuta despre Europa contemporană, la 25 de ani de la căderea comunismului. Filmul „1989” va fi vizionat și dezbătut simultan de sute de spectatori din orașe precum Londra, Bruxelles, Haga, Riga și Porto.

site 1989 - Poza

Privitor la evenimentele de atunci, co-regizorul Anders Østergaard a spus:
„Am fost surprins să aflu că acest eveniment (căderea Zidului Berlinului) a fost determinat de acțiunile spontane a doi oameni. Unul dintre ei a încercat să treacă în lumea liberă și a plătit cu propria viață. Celălalt s-a simțiț atât de vinovat de moartea primului încât, la doar câteva ore după deces, a luat o decizie care avea să schimbe cursul istoriei.”

“Oamenii politici ajung să ia decizii de o importanță imensă, de unii singuri. După primirea sfatului consultanților și analizarea rapoartelor, decizia ajunge să fie luată din pur instinct”, a subliniat Østergaard, regizor nominalizat la Premiile Oscar pentru un alt documentar al său, în anul 2010.

Mai multe detalii despre film, participanții la dezbatere și trailerul „1989”, sunt disponibile pe pagina evenimentului (https://www.facebook.com/events/1510529265872375/). Filmul este subtitrat în limba engleză, iar intrarea este liberă. Rezervări: diana.paroiu@oneworld.ro / 0720 793 963, vadim.baltag@spatiuleuropa.eu/ 021.212.16.19

Evenimentul este prezentat de Festivalul CPH DOX din Copenhaga și Magic Hour Films și co-organizat de Asociația One World Romania, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Asociația One World Romania

Prin intermediul Festivalului Internațional de Film Documentar dedicat Drepturilor Omului One World Romania, proiectului One World Romania On Tour, colecției de DVD-uri „Documentarele One World Romania” și seriei de proiecții speciale de pe parcursul anului, Asociația One World Romania aduce în atenția românilor o seamă de teme legate de drepturile omului și oferă publicului românesc acces la documentare de calitate.

ONLINE: http://www.oneworld.ro | http://www.facebook.com/one.world.romania
Reprezentanța Comisiei Europene în România
Sub directa coordonare a Direcţiei Generale pentru Comunicare, instituția noastră reprezintă Comisia Europeană în România şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României.
Viziunea Reprezentanței este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană.
Misiunea Reprezentanței este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.

ONLINE: http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm | https://www.facebook.com/reprezentanta.comisiei.europene.in.romania
CO-ORGANIZATORI: Asociația One World Romania, Festivalul CPH DOX din Copenhaga și Magic Hour Films
PARTENER: Reprezentanța Comisiei Europene în România

În încheiere vă reamintesc că documentarele One World Romania pot fi văzute şi în luna noiembrie în mai multe oraşe din ţară: One World Romania On Tour

0 comments

Leave a reply

Toti pentru POLI #incepe

Fundaţia Calea Victoriei

Abonare

Titlul articolului direct în mail

#nuinseamnanu

ASU POLI Centrul de Copii si Juniori