6 reclame la ciocolata ROM Tricolor (comentate)

ROM batonul de ciocolata și vanilie cu cremă de rom e unul din produsele românești care a trecut proba timpului. Reclamele la ROM sau ROM Tricolor, mă refer aici la spot-urile video, au fost întotdeauna o provocare, propunându-și să stârnească privitorul dar să își și creeze o imagine de brand național.

2307213

Ieri, cei de la ROM au venit cu o nouă campanie, bucharestnotbudapest, o nouă idee provocatoare, de discutat în ce măsură e și inspirată, potrivită etc. Mă voi mai gândi la asta o zi, două, trrei și dacă ajung la niște concluzii interesante revin. Mie personal nu mi se pare cea mai interesantă idee din lume, asta vă zic din start, dar doar pentru atât nu e cazul să scriu o postare separată.

Dacă tot am făcut cu ocazia asta o incursiune în istoria brand-ului și am aflat că primul baton ROM a fost produs în 1964 la Fabrica de produse zaharoase București și că de atunci ciocolata are aceeași formă și rețetă ca și astăzi, vă propun 6 din spotutile video lansate de ROM, începând cu 2005 atunci când avea loc prima campanie de comunicare și când batoanele de ciocolata au apărut în premieră la televizor, și încheind tocmai cu recent lansata campanie.

ROM – Senzații tari din Epoca de aur (2005)

Ciocolata ROM te duce în trecut, sau cel puțin asta pățește o tânără care după prima înghțitură de ROM se trezește față în față cu Ceaușescu și suita lui, care o obligă să treacă la uniformă, ținuta ei fiind considerată o provocare. Era deja 2005 și toată povestea asta cu comunismul începea să fie privită mai degrabă la modul anecdotic. Nu sunt un fan al acestui gen de abordare, dar ideea și realizarea clipului ”te prind” și sunt convins că i-au făcut pe mulți copii și tineri să încerce măcar o dată un baton de ROM.

ROM – Iaht manele (2008)

Ideea ciocolatei cu proprietăți magice care te poate plimba în spațiu și timp e valorificată într-o serie de alte spot-uri în perioada 2008-2009. Unul dintre ele a avut curajul de a adăuga manelele la ”brand-ul autentic” de țară. Manelistul respectiv e însă mai degrabă haios decât respingător.

ROM – De Dragobete iubeste autentic ROMânește (2009)

Despre Dragobete a început să se vorbească cu mai multă convingere abia în urmă cu vreo 6-7 ani, moment în care au lansat și cei de la ROM o campanie haioasă, plecând pe principiul celui de mai sus, cu aceiași domnișoară ca personaj principal.

Să construim America (2010)

Una din cele mai îndrăznețe campanii din istoria publicității românești a fost fără îndoială Noul ROM crede în schimbare, o campanie în care ambalajul tradițional a fost schimbat cu steagul americii. O idee revoltătoare, care și-a atins însă scopul stârnind o dezbatere publică despre naționalism, valori și identitate. Au existat o serie de petiții și manifestații prin care se cerea revenirea la ROM-ul tradițional, tricolor și autentic.

Imnul ciocolată ROM autentic (2010)

Reveirea s-a făcut cu mare tam-tam și fast și mai ales cu un nou imn pentru ciocolata ROM, un imn care atestă atașamentul românilor pentru culori, tradiție și toate cele.

Orice s-ar spune, 2010 a fost un an interesant pentru ROM, cu două campanii de referință (dacă au fost și originale, nu discutăm aici)

Bucharest Not Budapest (2013)

Începând de ieri, ne putem bucura de cea mai recentă campanie ROM bucharestnotbudapest, o campanie ce își propune să pună capăt odată pentru totdeauna acestei confuzii pe cât de amuzante pentru unii, pe atât de deranjantă pentru alții. Campania nu se adresează nici românilor nici maghiarilor, și nici nu propune o paralelă între Bucureși si Budapoesta. Cu toate astea are câteva detalii care ar putea suscita tot felul de comentarii, detalii asupra cărora e posibil să revin.

Deși nu sunt un mare fan al ciocolatei ROM, nici nu cred că am mâncat de prea multe ori, drept e că nici nu știu în ce măsură se găsea în Timișoara înainte de 1989, nu pot să nu remarc că privită retropsectiv toată politica lor de imagine e una foarte bine gândită păstrând o idee centrală clară, dincolo de elementele provocatoare ce apar în ecuație.

Cele de mai sus nu se vor a fi o analiză profesională și profesionistă, motiv pentru care mi-am permis să nu dau prea multe detalii tehnice. A propos de detalii, siteul ROM Autentic arata asa: www.romautentic.ro

Sunteți amatori de ciocolata ROM, sau măcar fani ai stilului lor de promovare? Aveți vreo campanie preferată?

Similar Posts