7 tipuri de cronica de concert

Cronica de concert, indiferent de tipul de concert sau de genul de muzică în discutţie, e probabil partea cea mai delicată, ingrată şi cel mai greu de asumat din ceea ce putem numi jurnalism de eveniment.

Deşi la prima vedere nu poate fi nimic mai simplu decât să mergi la un concert şi după aceea să scrii câteva rânduri despre cum ţi s-a părut, cronicile de concert nu sunt tocmai uşor de realizat, dovadă şi faptul că pe lângă cei care scriu ocazional pe blogul personal câte o cronică de concert, sunt foarte puţini “profesioniştii” care fac asta în mod constant şi mai ales pertinent.

La drept vorbind nici nu e de mirare, atâta vreme cât o bună parte din organizatori nu apreciază la justa valoare acest gen de promovare post-eveniment şi nici traficul adus de un astfel de articol nu e întotdeauna neapărat spectaculos.

O clasificare riguroasă a tipurilor de cronica de concert e aproape imposibil de realizat, dar există două mari categorii de cronici de concert, cronicile tehnice şi cele subiective, ori artistice, ori personale. Propun un început de clasificare “neoficială”, plecând şi de la cronici concrete, pe care am avut ocazia să le citesc în ultimul timp.

Cronica tehnică de concert
– cronica simplă oferă detalii despre line-up, locaţie, sonorizare, piesele cântate, durata concertului, numărul de spectatori;
– cronica elaborată oferă mai multe detalii despre trupe, prezintă eventual turneul sau contextul în care are loc concertul, se poate face o scurtă analiză a fiecărei piese în parte, trecând bineînţeles în revistă toate elementele posibile şi imposibile, de la sonorizare, la acces, organizare, număr de spectatori.

Cronica de concert personală / subiectivă
– este practic vorba de o cronică de concert care pe lângă detaliile tehnice, va pune accent pe trăirea personală a autorului, pe sentimentele lui în raport cu fiecare dintre elementele amintite, începând cu locaţia, prestaţia trupei, reacţiile publicului

Abordare şi conţinutul cronicilor personale diferă foarte mult în funcţie de personalitatea, pregătirea şi inspiraţia de moment a autorului. Am ales câteva dintre variantele mai speciale.

– cronica “profesionistă”: scrisă de cineva cu studii muzicale, sau cu multă experienţă. În cazul în care e vorba de un concert de muzică clasică ori de jazz, iar autorul e generos cu limbajul şi detaliile tehnice, poate ieşi o cronică
– cronica de la concertul unei trupe pe care o vezi pentru prima dată: dacă ai talent la scris şi reuşeşti să redai atmosfera rezultatul poate fi o poveste plăcută. Am citit o cronică din care era evident că omul nu ascultase de prea multe ori trupa şi nici nu şi-a pus problema să se documenteze după aceea, şi cu toate astea a reuşit să prezinte credibil seara de concert, fără să amintească nici măcar una din piese.
– cronica poetică: mai ales când e vorba de concerte din zona experimentală, ambientală, post-rock, etc se mai intâmplă ca autorul să facă o poveste mai mult sau mai puţin coerentă în jurul serii de concert

Cronica universală, sau cronica despre nimic: dincolo de detaliile tehnice, autorul se întrece în enunţarea de platitudini şi locuri comune folosind aceleaşi clişee indiferent de trupa sau artistul de pe scenă.

Cronica de concert de festival: probabil cea mai mare încercare, deobicei se ajunge la varianta unor mici rezumate ale fiecărei zile de concert, mai ales în care evenimentul se desfăşoară pe mai multe scene.

Dincolo de acest început de clasificare, există cronici bine scrise şi cronici neinspirate, dar cel mai important e să îţi adaptezi stilul şi povestea la profilul cititorlor.

Ce alte tipuri de croncii de concert v-au atras atenţia?