A merge la o cafă vs a merge la o cafea
Cu prietenii din Timişoara merg la o cafă, cu partenerii de afaceri ori în contexte mai protocolare, voi propune o cafea.
(foto)
Zilele trecute am fost întrebat de ce noi ăştia din Timişoara, în general din Banat (dar nu numai) spunem că ieşim la o cafă şi nu la o cafea.
Sincer să fiu iniţial am încercat să găsesc nişte surse, nişte articole, nişte trimiteri, ca să nu fie un articol cu poveşti de la mine.
N-am găsit însă mare lucru… ar fi vorba de un regionalism din graiul bănăţean sau… de un cuvânt mai degrabă argotic.
Lăsând la o parte speculaţiile gratuite şi lucrurile evidente, situaţia cu cafa e cât se poate de simplă.
În mod cert se pot găsi explicaţii etimologice şi posibile trimiteri mai mult sau mai puţin directe la una din limbile vorbite în acest spaţiu în care se regăseau la un moment dat reprezentanţi ai atât de multor naţionalităţi.
Dar nu voi merge în direcţia asta, voi rămâne la varianta “neştiinţifică”, cea cu care am şi început de altfel şi la cea personală.
Deşi, la drept vorbind beau cafă doar de câteva luni, mă număr printre cei pentru care “mersul la o cafă” a fost şi se poate transforma din nou într-o instituţie. Timp de câţiva ani, aproape în fiecare zi, în Atu sau prin Unirii, aşa pe la 1-2 făceam o pauză de cafă, o oră în care mă vedeam cu alţi contribuabili, discutam politică, fotbal, destinul urbei şi plănuiam afaceri cu heliporturi (în perioada pre-2008).
Cafa pentru mine implică neapărat prieteni buni, că altfel e o cafea, mai mult sau mai puţin protocolară.
Şi pentru că articolul e şi despre “diferenţele” dintre cafă şi cafea, ei bine diferenţele nu există, pentru că vorbim de categorii diferite.
A merge la o cafea e varianta literară, cuminte şi oficială în timp ce a merge la o cafă e cea strict Timişoreană dedicată prietenilor.
Comentariile, completările şi întrebările voastre sunt binevenite.
