Adrian Enescu – Garantat 100% – muzica electronică românească

Adrian Enescu e unul din pionierii muzicii electronice româneşti, creator de muzică de film şi “revoluţionar” de ocazie al muzicii pop autohtone. Sala Radio va găzdui pe 5 iunie ultimul act al turneului naţional ”Bach in ShowBiz” – Johann Sebastian BACH reinventat în cel mai ritmat spectacol multimedia pus la cale de Zoli Toth, pe muzică de Adrian Enescu.

Cătălin Ştefănescu a propus în urmă cu mai bine de o săptămână o interesantă ediţie Garantat 100% cu unul din compozitorii spectaculoşi care activează în muzica românească. Discuţia a atins subiecte dintre cele mai diverse, de la muzica electronică, muzica experimentală, folclor, manele, muzica de film, până la situaţia artistului în perioada comunismului, libertate ori oportunitatea de a pleca sau nu în occident, apartenenţa sau nu la actualitatea culturală mondială. Am aflat şi mai multe detalii, indicii sau lămuriri, cum vreţi să le spunem, legate de spectacolul Bach in ShowBiz care va putea fi văzut şi la Bucureşti.

Nu mai ştiu când l-am descoperit pe Adrian Enescu, dar de curând am aprofundat subiectul şi am (re)găsit cu plăcere un muzician cu o carieră şi pe undeva şi cu o viaţă inedită, dedicată în totalitate muzicii.

Despre muzica lui Adrian Enescu, amfitrionul emisiunii afirma, pe bună dreptate, că e o muzică prezentă, lipsită de nostalgie şi plină de energie, muzicianul reuşind să se inventeze şi reinventeze de-a lungul celor aproximativ 40 de ani de carieră.

Înregistrarea emisiunii Garantat 100% cu Adrian Enescu poate fi urmărită în întregime online, pentru cei care nu au însă 50 de minute la dispoziţie m-am oprit la parţile cele mai interesante ale discuţiei. ceea ce mi s-a părut mie cel mai interesant urmează în cele ce urmează voi puncta câteva din cele care mi s-au părut mai interesante.

Absolvent de conservator, cu o formaţie muzicală academică, clasică, a cochetat cu jazzul, cu muzica cultă, dar marea lui pasiune e muzica electronică pe care a descoperit-o în anii studenţiei.

Muzica electronică (modernă) a apărut undeva în anii ’50, după război, atunci când un inginer rus a creat sintetizatorul, plecând de la tehnica de bruiaj a semnalului cu ajutorul osciloscoapelor, folosită în război. Rusul a ajuns în Germania, apoi în State la NY. În perioada respectivă, alte centre importante pentru muzica electronică erau şi în Franţa şi Italia. (Informaţii detaliate şi mai ales multe surse – disponibile aici)

Mulţi compozitori din România au avut ocazia în anii respectivi ’70-’80 să plece cu burse la studii în Europa şi astfel să fie la curent cu noile tendinţe.

În primă fază, ajuns la Centrul de Calcul din Bucureşti şi descoperind posibilităţile computerului, Adrian Enescu s-a gândit că într-un viitor nu foarte îndepărtat tot ce înseamnă instrument nu va mai conta, va dispare, de la vioară, la trompetă sau acordeon. (Ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat, şi probabil nici nu se va întâmpla).

Surprinzător poate, pentru cei care prin muzică electronică înţeleg house ieftin, primele lucrări, ori adaptări electronice au fost bucăţi de muzică simfonică a căror complexitate oferă o provocare serioasă pentru compozitor.

Apropos de relaţia dintre compozitor şi muzica clasică, Adrian Enescu spune că până şi Bach, dacă ar fi avut posibilitatea tehnică ar fi folosit sintetizatorul nu clavecinul sau orga.

Din perspectiva lui Enescu, nu poţi să faci muzică electronică de calitate dacă nu ai o cultură muzicală clasică, dacă nu eşti un bun instrumentist.

Alternativa sau reversul medaliei, e muzica dance, house, de club, făcută de multe ori strict pe computer de către nişte tipi care nu îşi bat prea mult capul cu ce înseamnă muzica în realitate.

La sfârşitul anilor ’80 compozitorul a făcut un pariu, spunând că poate revluţiona muzica pop de la noi. Aşa a fost descoperită Loredana Groza, iar piesa de referinţă ar fi Bună, seara iubite.

Enescu nu e jenat de acest episod comercial în fond era vorba de un pariu, iar din punct de vedere muzical, tehnic, piesa chiar e reuşită.

După câteva “episoade pop” compozitorul a revenit şi a rămas întotdeauna fidel muzicii de film, pentru că muzica de film iţi oferă cea mai mare libertate de “mişcare” poţi trece de la muzică de cameră, la secvenţe electro sau la pasaje de ţambal. Practic, în film poţi face absolut orice.

Adrian Enescu s-a numărat printre cei foarte puţini care în linii mari au putu să îşi facă meseria cu bine şi în perioada comunistă. A avut şansa de a putea vedea în cerc restrâns majoiritatea filmelor noi (în acealaşi timp cu cenzura).

Sigur, au existat momente în care cenzura i-a spus nu, dar asta nu l-a demotivat, fie modiica pasajele respective, fie trecea la altceva. Importantă pentru el era munca de creaţie în sine, nu aprecierea sau succesul la public.

Emisiunea lui Cătălin Ştefănescu a fost difuzată chiar în ziua Alegerilor Europarlamentare, context în care mi se pare potrivit să închei cu acest pasaj.

Eu am fost racordat la Europa de foarte mult timp. Am ascultat Bach, am ascultat Beethoven, am ascultat Beatles, am ascultat Jimi Hendrix, eu ştiam ce e în Europa. Eu nu am intrat acum în Europa, nici nu am vrut să intru. Eu eram în Europa atunci. Pentru mine nu era nimica nou. Că nu mai am nevoie de paşaport şi că nu mai trebuie să mă duc la Poliţie… Eu sunt în Europa de mult timp.

 

Căutând informaţii despre Adrian Enescu am găsit două interviuri interesante în Dilema Veche şi Muzici şi faze.

Zoli Toth cântă Bach in ShowBiz la Sala Radio din Bucuresti pe 5 iunie.