Al Di Meola în concert la Bucureşti şi Timişoara
Dacă tot e seară şi aproape vineri, deci aproape week-end, am ales un subiect adecvat. Adică pe Al Di Meola, un extraordinar chitarist american de jazz. După ce în 2006 a fost primul invitat al Festivalului Plai de la Timişoara, în ultimii ani a devenit o prezenţă obişnuită pe scenele româneşti.
Legătura specială cu publicul român e demonstrată şi de faptul că în aprilie şi mai va susţine două concerte, la Bucureşti şi Timişoara, în contexte diferite.
Dar să o iau cronologic, pe 21 aprilie Events organizează un concert cu Al di Meola şi trupa lui, New World Simfonia, la Sala Palatului, unde biletele vor avea preţuri cuprinse între 88 şi 218 lei.
Trei săptămâni mai târziu, Asociaţia Plai îl readuce pe Al di Meola la Timişoara, împreuna cu grupul său, New World Sinfonia, pentru a prezenta ultimul lor album, ”Pursuit of Radical Rhapsody ”. Concertul va avea loc la Filarmonica Banatul iar biletele costă între 100 şi 220 de lei.
Prefer să trec la muzică, mai multe informaţii se găsesc pe siteurile celor doi organizatori, motiv pentru care am şi pus link.