Alain Besançon – Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism…

Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea “Şoah”- ului este eseul publicat de istoricul francez Alain Besançon în contextul apariţiei volumului “Cartea Neagră a Comunismului” un bilanţ detaliat al crimelor realizate de comunism, în fiecare continent şi în fiecare ţară.

Alain Besançon, tânăr de stânga şi chiar membru al Partidului Comunist pentru câţiva ani, se dezice de ororile de dincolo de cortina de fier încă din 1956, atunci când Nikita Hruschov a denunţat epurările staliniste. Acesta a fost şi momentul în care se dedică studiului comunismului, cu accent pe cel sovietic. Un alt palier al studiilor lui Besançon sunt studiile de istoria creştinismului care vor avea influenţa lor în eseul prezentat.

Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea “Şoah”- ului îşi propune să analizeze dintr-o perspectivă filosofică şi religioasă (şi mult mai puţin istorică) modul în care istoria, memoria colectivă, au reţinut nazismul şi comunismul. Etalonul, dacă îi putem spune aşa, sunt crimele comise împotriva evreilor, “Şoah”-ul, (catastrofa), termenul ebraic preferat de evrei celui de holocaust (sacrificiu) crime pe care le-au comis ambele regimuri, în proporţii la fel de mari, chiar dacă prin violenţa şi atrocitatea lor crimele comise de nazişti sunt cele care au rămas în istorie.

Aceşti gemeni heterozigoţi, ca să îl citez pe Pierre Chaunau, comunismul şi nazismul, au fost duşmani, au avut istorii diferite, una de doar vreo 12 ani pentru nazism, alta de multe decenii pentru comunism (de fapt istoria comunismului e în desfăşurare) dar au urmărit acelaşi lucru “binele omenirii”. Şi-au permis, în numele acestui obiectiv, să ucidă zeci de milioane de oameni.

Besançon nu face comparaţii, nu dă verdicte, observă doar că un regim care a dispărut în urmă cu mai bine de 60 de ani stârneşte mult mai multă repulsie decât comunismul, care la vremea respectivă se prăbuşise recent (vorbim de formele lui agresive) şi despre care abia începeau să fie conştientizate ororile din lagărele sovietice, coreene, româneşti, în care îşi pierduseră viaţa aproximativ 100 de milioane de oameni.

Atitudinea intelectualilor occidentali care pur şi simplu nu au vrut să vadă realitatea, şi care pot fi consideraţi complici morali ai crimelor din gulagul sovietic (şi nu numai), este imposibil de argumentat şi explicat. Chiar dacă, nu e mai puţin adevărat că per ansamblu, spre deosebire de ororile naziste, cele ale comunismului au rămas departe de ochii lumii, multe dintre ele fiind imposibil de documentat.

Un alt aspect al discuţiei, cel care m-a şi determinat să postez articolul astăzi, înainte de alegeri, se referă la faptul că popoare victime ale comunismului, cum sunt şi românii, par să sufere de amnezie. Lucrul acesta ţine pe undeva de mutaţiile nefericite ce au avut loc la nivelul mentalului colectiv pe parcursul celor aproape trei generaţii.

Spre deosebire de nazism, pe care o buna parte a germanilor nici nu a apucat să îl conştientizeze, comunismul s-a insinuat în cele mai intime realităţi, o bună parte dintre ele fiind falsificate grosolan timp de decenii. Efectul se vede şi acum, când o parte a populaţiei pare captivă într-o paradigmă pe care declarativ o detestă.

Alain Besançon surprinde în paralel câţiva din etapele sau acţiunile prin care nazismul şi comunismul au trecut la distrugerea celor care le eru împotrivă, fie că vorbim de rase ori etnii, de populaţii sau de categorii sociale. Distrugerea fizică, distrugerea morală, distrugerea politică au fost abordate în mod deosebit. Nazismul are o doză de estetism, a fost intens şi nu a făcut concesii, de unde şi viaţa lui scurtă, din fericire. Comunismul pe de altă parte a avut o altă tactică, una a paşilor mărunţi, a compromisurilor necesare şi a aparenţelor.

Un punct intersant al eseului îl constituie capitolul dedicat teologiei. În ciuda ateismului declarat al comunismului şi a anticreştinismului nazist ambele doctrine au dorinţa “mântuirii” lumii şi propun o lume mai bună pentru cei aleşi, rasa superioară, respectiv “omul nou”.

Mă opresc aici deşi ar mai fi multe lucruri interesante de spus. Vă recomand să citiţi eseul lui Besançon – Nenorocirea secolului, sunt doar 150 de pagini şi îl puteţi găsi la anticariate, ediţia din 1999 dar şi online, ediţia 2007, ambele apărute la Humanitas, in traducerea Monei Antohi.

Nenorocirea secolului nu a fost doar nazismul şi nu putem spune că ar fi doar comunismul. Cruzimea omului, indiferent de forma ideologică pe care au luat-o justificările de a ucide milioane de persoane a fost fără îndoială nenorocirea secolului XX.