Alternative 4 – Duncan Patterson in Kulturhaus (impresii de concert)

Muzica nu e principalul subiect de care îmi propun să mă ocup aici, observ însă că întâmplător, ultimele postări cam sunt despre muzică. E drept e vorba de concerte “pour les connaisseurs“, pe care îmi face plăcere să le promvez (şi) aici.

Astăzi am un nou guest post, o cronică sau câteva impresii, cum vreţi să spuneţi, despre ultimul eveniment organizat in 2011 de Kogaionon si Donisart, alaturi de cei din Kulturhaus: Alternative 4 – Duncan Patterson.

Ştiu că nu respect(ăm) regulile “blogging-ului” cu aceste postări dar e decizia autoarei şi a mea.

O alta alternativa “marca” Duncan Patterson

In fiecare dimineata a ultimelor saptamani, plonjam in peisajul cenusiu si ma indreptam grabita catre aceeasi destinatie, pentru ca seara sa refac acelasi traseu, in sens invers. Singurul lucru care “invingea” ceata erau luminitele stridente care marcheaza sfarsitul unui alt an. Intamplator, destinatia mea este zona industriala a orasului, astfel incat peisajul spre care ma indreptam si muzica pe care o ascultam in casti – apasatoare, intunecata, insa personala – se aflau mereu intr-un fel de relatie antagonica, iar eu ma simteam mereu ca intr-un univers distopic, post-apocaliptic.

Alternative 4 este ultimul proiect al lui Duncan Patterson, si cand spun acest nume, majoritatea se gandesc la Anathema. Am avut chiar o discutie oarecum amuzanta cu o amica, nerabdatoare sa vada Alternative 4 live, insa care nu avea in minte decat ca Duncan a cantat in Anathema – i-am spus ca daca se asteapta sa vada Anathema pe scena, va avea parte de o dezamagire. Nu cred ca se poate vorbi de o similitudine intre ultima trupa a lui Duncan si cea pe care a parasit-o inca de prin ‘98. De altfel, in interviul din Kogaionon, se vorbea dimpotriva, de o distantare fata de trecut – mi se pare unul din putinele interviuri foarte bine facute si care vine foarte la timp, pentru ca prezenta detaliat atat primul album al trupei, “The Brink”, cat si la ce sa se astepte publicul si la ce nu de la concertul care avea sa urmeze.

Asadar, nu intentionez sa-mi spun parerea despre “The Brink”, daca insusi artistul a facut-o, si inca atat de bine. Totusi, am sa-l recomand tuturor celor care nu l-au ascultat inca – ba mai mult, intrucat am inteles ca e aproape sold-out, sau in orice caz o raritate, am sa ofer  (si eu) o alternativa, si anume de a-l descarca in format mp3, de aici. Pentru cei ca mine, pe fuga mai mereu si cu foarte putina rabdare, cred ca e o solutie mai simpla. Cine doreste sa afle despre ce e vorba in acest album, poate citi acel interviu pe care-l mentionam, foarte extensiv, sau dimpotriva, poate sa ignore complet punctul de vedere al trupei si sa-l descopere singur.

Acestea fiind spuse, revin la seara zilei de joi, cand ma indreptam in graba spre deja familiarul Kulturhaus – cred ca ii pot spune asa, dupa ce am vazut 6 concerte in ultimele 3 luni ale acestui sfarsit de an.

Nu venisem cu niciun fel de asteptari altele decat cele de a vedea ce-mi poate spune o trupa nou-infiintata la o prima auditie pe scena – sau mai bine zis, ascultasem “The Brink” si asteptam unele melodii, curioasa in privinta versiunii live. Am avut parte de o evolutie impresionanta, bine pusa la punct, vocea lui Duncan mi-a lasat o impresia placuta de forta imbinata cu seductie, iar melodiile de pe album suna mult mai in forta decat pe inregistrarea de studio (de altfel asta era unica mea asteptare la modul anticipativ, si as putea spune ca mi-a fost satisfacuta). “Still Waters” e favorita mea de pe album, si a fost o reala placere s-o ascult live, mult mai energica si mai tensionata. Exista ceva in aceasta melodie, un antagonism intre prima parte care suna atat de lin si ruperea de ritm care intervine spre final, cand intra chitara in forta, un fior de anticipatie care ma incanta nespus si m-a facut sa o ascult aproape obsesiv in ultima luna, desi nici celelalte melodii nu mi-au displacut. Altfel, intreg show-ul mi-a prilejuit o izolare in imaginat, eu singura ramasa fata in fata cu muzica aceasta, si paradoxal in acest scenariu nu ma simteam singura, pentru ca intuiam ca trairile a cel putin o parte din cei prezenti acolo erau la fel ca cele ale mele, apropiindu-ne.

Nu stiu daca are sens sa mentionez vreun setlist (aproximativ) in conditiile in care stiu sigur ca putini sunt familiarizati cu trupa, insa am s-o fac, poate o sa fie un reper pentru cineva, pentru o auditie viitoare:

The Brink

False Light

Alternate

Alternative 4

Eternity part II

Underlooked

Eternity part III

Still Waters

Automata

Reality Clash

The Brink (reprise)

Lost Control

Your Possible Pasts (Pink Floyd Cover)

Destiny

Concertul Alternative 4 a fost ultimul concert Donisart din 2011. O sa ma feresc insa, pentru final, de cuvinte precum “ultimul”, “sfarsit”, sau de orice formula de incheiere – in fond, avem un nou an inainte si astept cu drag sa ne revedem!

A.

În încheiere vreau să îi mai mulţumesc autoarei încă o dată pentru cele de mai sus, rânduri care întregesc imaginea unui sezon în care a mai fost vorba şi de Rome sau Kwoon.