Am făcut politica

A fost o experienţă de aproximativ un an care mi-a permis să văd suficiente lucruri pentru a-mi face o imagine de ansamblu coerentă asupra a ceea ce înseamnă politica în România, chiar şi atunci când punctul de plecare pare unul ideal.

Era vorba de o iniţiativă nouă, cu oameni cu un profil intelectual şi cultural de cea mai înaltă ţinută care nemulţumiţi de ceea ce le oferea structura în care se aflau deciseseră să încerce altceva. În plus „aripa tânără” urma să fie formată în principiu din oameni pe care îi cunoşteam. La vremea respectivă, prin 1999 eram în primul an de facultate aşa că lucrurile păreau extrem de interesante.

Şi într-un fel au fost, pentru că acum ştiu cum arată, cât durează şi cât de degeaba poate fi o şedinţă de partid (în general nu diferă cu nimic de orice alt gen de întrunire de la care oamenii aşteaptă soluţii dar sfârşesc prin a tărăgăna lucrurile la nesfărşit), pot spune că am participat la un congres naţional (ţinut la Casa Poporului) cu tot ce înseamnă asta.

Despărţirea a fost firească şi fără trăiri deosebite. Ca să nu fiu naşpa voi spune că oricum nu sunt potrivit pentru politică, neavând calităţile necesare. Adevărul e însă altul. În primă fază m-a deranjat faptul că lucrurile se mişcau foarte greu şi depindeau de „centru”. În definitiv în politică întotdeauna poţi ajunge să faci sau să spui lucruri pe care nu le crezi. Pentru că trebe, sau pentru că asta e politica de moment a partidului.

Poate că aş fi revenit dacă la alegerile următoare respectiva formaţiune nu ar fi ales să candideze împreună cu băieţii de care se desprinsese cu vreo doi ani înainte, după care să şi fuzioneze cu unii din ei. Ceea ce mie mi s-a părut inacceptabil din punct de vedere moral.

La vreun an după toată povestea am primit acasă o scrisoare prin care eram invitat la noul partid, cu bonusul că mi se va recunoaşte „vechimea” din formaţiunea care fusese absorbită (să zicem absorbită, deşi nu ştiu care a fost formula legală).

În povestea asta nu contează de fapt numele sau ideologiile, cam asta e modul de functionare al politicii româneşti. Din păcate au trecut vreo 20 de ani până să fie luată înseamă, parcă în bătaie de joc, Proclamaţia de la Timişoara. Timp în care am ajuns unde am ajuns.

Asta e şi motivul pentru care de atunci m-am desprins de tot ce înseamnă politică şi am decis că dacă e să încerc să schimb lucrurile, o voi face în alt mod.