Anneke van Giersbergen – Take me home (videoclip)
Anneke van Giersbergen a lansat videoclipul Take me home, care vine la pachet, ca să zic aşa, cu noul ei album solo, Everything is Changing!
Nici mie parcă nu-mi vine să cred, dar sunt vreo 17 ani de când am fost cucerit pentru prima dată de vocea lui Anneke. Asta se întâmpla odată cu apariţia albumului Mandylion, poate cel mai reuşit al celor de la The Gathering, album cu care fata începea colaborarea cu fraţii Rutten. În plus, am reuşit să îi şi văd de trei ori pe The Gathering, în formula cu Anneke, în 2004 la Montpellier, în 2006 la Sziget şi în 2007 la Artmania. Deşi i-am urmărit şi ultimele materiale, lansate cu Agua de Annique, care sună la fel de bine, n-am mai ajuns pe la Sibiu să o văd.
Să revin totuşi la subiectul de azi, adică la piesa şi videoclipul Take me home, pe care îl vedem în cele ce urmează:
După primele acorduri un pic surprinzătoare, care pe mine m-au trimis cu gândul la diverse colaborări ale unor Armin cu anumite Sharon lucrurile se lămuresc când îşi intră Anneke în rol, moment în care realizăm că oricât de înspre pop o dă, o salvează vocea.
Videoclipul inspirat, dinamic, şi cred că promovează bine piesa, ţinând cont de numărul important de accesări.
Pentru cei interesaţi iată şi tracklistul albumului (disponibil pe itunes, amazon samd)
“Everything Is Changing”
- Feel Alive (3:37)
- You Want To Be Free (3:23)
- Everything Is Changing (3:18)
- Take Me Home (3:23)
- I Wake Up (3:30)
- Circles (4:00)
- My Boy (4:15)
- Stay (4:08)
- Hope, Pray, Dance, Play (3:19)
- Slow Me Down (2:57)
- Too Late (4:11)
- 1000 Miles Away From You (4:59)
Articolul de faţă, dedicat lui Anneke van Giersbergen si noilor ei materiale, videoclipul Take me home şi albumul Everything is Changing este într-un fel o continuare a articolului muzica mea.
Închei cu o veste bună, confirmată de siteul oficial, Anneke van Giersbergen va sustine un concert la Bucureşti, în The Silver Church, pe 22 aprilie 2012. Biletele vor costa 60 de lei în avans şi 80 de lei la locaţie. N-am idee dacă sunt deja disponibile.
N-am idee nici ce voi face eu pe 22 aprilie, dar e încă o dată pe care o am în vedere, nu de alta, dar a trecut ceva vreme de când am văzut-o ultima dată pe Anneke.