Aparatul de fotografiat – Gunter Grass

Aparatul de fotografiat poate fi considerat unul din acele volume pe care autorul, Gunter Grass în cazul nostru, şi-l fac la un moment dat cadou. Din aroganţă, din autosuficienţă, sau pur şi simplu din dorinţa omenească şi firească a unei scrieri pentru sufletul lor, fără nici un fel de presiune legată de impresia pe care o vor lăsa asupra critici sau cititorilor.

Aparatul de fotografiat – Povestiri din camera obscură (2008) este a doua biografie literaturizată pe care o publică Gunter Grass, după mult mai reuşitul volum Decojind ceapă apărut cu doi ani înainte.

Avem de a face cu o “autobiografie deghizată” în care autorul le dă cuvântul celor opt copii ai săi, care în cursul mai multor întâlniri vor depăna amintiri despre tatăl lor. Ideea i-ar fi venit lui Grass cu ceva timp înainte, dar până la urmă a ajuns să fie un cadou pe care l-a primit cu ocazia împlinirii a 80 de ani.

Cu toate astea, personajul central nu e neapărat tatăl, ci aparatul de fotografiat şi femeia din spatele lui, care au însoţit şi marcat viaţa familiei Grass de-a lungul multor decenii.

Volumul este dedicat memoriei Mariei Rama, asistenta autorului, o figură fasciantă mai ales pentru copii, mereu înarmată cu un aparat foto AGFA clasic care ar fi avut calitatea fabuloasă de a putea reda trecutul sau viitorul unui loc, în funcţie de dorinţa celui care apare în poză.

“Trage o poză Mariechen”, replica pe care i-o adresa autorul companioanei sale, se auzea în cele mai neaşteptate momente. Specialitatea lui Mariechen erau instantanele, acel tip de poză ce surprinde subiectul într-un moment unic dat, într-o ipostază inocentă şi cu atât ma valoroasă.

Pozele lui Mariechen erau sursă de inspiraţie şi reflecţie atât pentru romane (sunt amintite în special Şobolanul şi Calcanul) dar mai ales pentru lucrările sale de sculptură, pictură sau grafică ale lui Grass.

(foto)

Dincolo de literatură, povestea “aparatului de fotografiat” aduce în discuţie pe de o parte o “mistică” a artei fotografice (pierdută poate prin vulgarizarea adusă de avântul tehnologic şi digitalizare) iar pe de altă parte o retorică a memoriei, a existenţei ca trecere, ca serie de momente.

Discuţie ce poate şi merită să fie aprofundată de către şi cei pasionaţi de camere obscure şi mai puţin de photoshop (şi la propriu şi la figurat).

Cele aproximativ 200 de pagini ale volumului sunt o selecţie de instantanee, frânturi de existenţă pe care, asemeni fotografiilor lui Mariechen şi uneori prin intermediul evocării acestora, cei opt copii ai lui Grass le aduc în faţa tatălui lor şi a cititorului. Vom cunoaşte astfel un tată oarecum absent, mereu prins de ceva şi cu ceva, “judecat” fără menajamente, dar cu multă căldură şi cu un pic de fascinaţie.

(A fost vorba practic de 9 întâlniri, în care câţiva din copii se adunau, deobicei acasă la unul dintre ei şi depănau amintiri în fata unui microfon. Grass va transcrie discuţiile, având pe final de capitol/întâlnire câteva observaţii minimale).

Gunter Grass decide aşadar la 81 de ani să facă un experiment şi în acelaşi timp să îi aducă un omagiu singurei femei din viaţa lui “care n-a vrut niciodată nimic de la el”.

Considerat cu generozitate „cea mai bună scriere a lui Grass de multă vreme încoace” volumul este un experiment autobiografic fără îndoială interesant. Cu toate acestea, strict literar vorbind, i se pot imputa destule lucruri.

Sau poate doar unul şi bun, faptul că textul e greoi, pare neşlefuit, adesea dezlânat, cititorul având toate şansele să se piardă între nume şi amintiri, adesea intercalate din punct de vedere temporal.

Pe de altă parte, ce ar fi rămas din experiment dacă se apuca Gunter Grass să rescrie înregistrările “ca să facă literatură”?

Vreau să spun de fapt că e simplist să judeci o carte în funcţie de cât de greu sau de uşor e de citit, de cât de coerent sau abstrac, ca să nu zic abscons alege, reuşeşste (sau ştie) autorul să scrie.

Cărţile sunt pentru toată lumea, dar fiecare carte în parte se adresează doar anumitor cititori, mai mulţi sau mai puţini, în funcţie de nişte variabile la care nu mă opresc aici.

 

Aparatul de fotografiat e un experiment şi o experienţă în acelaşi timp, adresat e drept, mai ales celor care sunt deja familiarizaţi cu universul lui Gunter Grass şi vor să descopere o altă latură a sa.