“Illumination is not reached by visualizing the light but by exploring the darkness.” – C.G. Jung

Un alt popas intr-un Club Fabrica imbratisat de un intuneric “spart” de lumina fragila a lumanarilor, care-i oferea un aer eteric… Am asteptat lansarea albumului “Opus V: Ioh-Maera” al trupei Arktau Eos pe muzica lui Brendan Perry si si-al lui Dead Can Dance, fundal sonor care ma facea sa ma gandesc, deja, cu nostalgie la spectacolul de la Budapesta. Privirea mi-a fost captata de set-up-ul scenei, ornata cu elemente naturale, crengi, un corn de animal, diverse simboluri. Prietena mea mi-a atras atentia unde era expozitia “The Five Phases of Ioh” – cinci lucrari apartinand lui Costin Chioreanu, cinci picturi pe care de asemenea erau inserate elemente naturale – crengute, frunze moarte, inspirate de cele cinci piese de pe albumul ce urma a fi lansat. Dintre ele, preferata mea ar fi aceasta (preferata, un cuvant poate nepotrivit, vreau sa spun ca pasarile mereu m-au trimis cu gandul la ideea de libertate neingradita si de aceea, poate, am o reactie emotionala mai puternica atunci cand le regasesc in orice forma de arta):

Un personaj cu fata acoperita a aprins tamaie in niste vase de sticla, moment care a marcat inceperea ritualului. Au fost trei pe scena (duo-ul format din AIH & AIL, plus Iwo, care-mi parea o prezenta cu atat mai lugubra, ascuns in intuneric, in spatele instrumentelor de percutie). Muzica lor este un Dark Ambient dublat de o puternica latura de ritual, care se sustin perfect una pe cealalta. Ascultand albumul nou in linistea camerei mele, este o experienta diferita, imi dau seama cat de multa forta ii adauga ritualul… Este greu de descris si probabil si mai greu de “inteles”, aveam impresia ca aveam in fata ochilor, desfasurandu-se, o intreaga simbolistica de ale carei intelesuri nu eram complet constienta. In acelasi timp, eu ca spectator am oscilat intre a privi totul jalonand printre saracele mele cunostinte cu privire la sensuri si simboluri (sunetul clopoteilor, de exemplu, se spune ca alunga demonii) sau dimpotriva, de a le lasa cu totul la o parte si de a ma lasa ghidata doar de subconstient, sau intuitie. E usor de catalogat ca intunecat sau apasator o asemenea muzica, insa intunericul poate avea si alte valente decat cele legate de ceva rau, sau negativ, intunericul poate fi si in noi, si il putem strabate pentru a ne cunoaste.

Spre final, ritualul s-a prelungit in public, unul dintre trupeti a coborat pe de pe scena (nu il identific, dar si fetele acoperite imi induce ideea de depersonalizare). Ma intreb ce reactie au avut cei prezenti, pentru mine a fost o usoara teama, in mintea mea era ca se petrece, poate, ceva mai mult decat vedem, si ca granite este foarte fina. Cei trei au disparut lasandu-ne cu muzica lor, care a mai continuat o vreme singura, in timp ce eu priveam in stanga si in dreapta, asteptandu-ma sa fiu martora unei aparitii, poate chiar langa mine… Cum parea improbabil, m-am apropiat din nou de scena, de data aceasta pentru a admira pictura pe care o realizase Costin in timpul concertului:

Acestea au fost cateva cuvinte, am ramas cu senzatia (experimentata) ca exista mult mai mult decat ceea ce vedem si simtim in mod obisnuit, si o alta cale a fost deschisa.

A.

[slideshow_deploy id=’3329′]