ASU Politehnica, echipa alături de suporteri, start lansat în C4

ASU Politehnica a debutat astăzi în liga a III-a cu un succes clar, un 3-0 obţinut în compania Minerului Motru.

poli - motru

Jucat în faţa unei asistenţe la fel de numeroase ca de fiecare dată atunci când Poli e acasă, meciul a fost unul plăcut, viu disputat, în ciuda vremii caniculare. Adversarii din Motru, deşi cu ceva probleme financiare în ultima perioadă au oferit cel puţin în prima parte a meciului o replică bună.

Instalată încă de la început la cârma partidei, Politehnica a controlat prima repriză fără a se impune autoritar. Ocaziile de poartă s-au succedat în ambele direcţii, Timişorenii deschizând însă scorul după o lovitură de pedeapsă obţinută de Ghinescu şi transformată de Gălan în minutul 37.

Pe final de repriză Ghinescu loveşte bara după un şut superb de la aproape 30 de metri, pentru ca în prelungiri şi Bădăuţă să lovească transversala.

Dominare a continuat în repriza a doua şi s-a concretizat în urma unei faze excelent lucrate la finalul căreia Taub îi centrează lui Birău care şutează simplu din 6 metri. Peste alte aproximativ 10 minute Vucea recuperează o minge şi înscrie în urma unei acţiuni personale. În ultima parte a meciului, Poli a mai ratat câteva ocazii bune, pe fondul unui joc de pase reuşit, dar şi al căderii adversarului.

ASU Politehnica porneşte aşadar cu dreptul pe un drum în care îi are alături în primul rând pe suporteri şi nu doar din 2012, ci din anii ’70, ori 1995 într-o formulă organizată.

Aşa cum anunţam în urmă cu câteva săptămâni, campania “Politehnica #incepe să te implice” îşi propune să aducă alături de club cel puţin 700 de socios, membri cotizanţi. Tentat să spun că e puţin, am realizat până la urmă că pentru un prim obiectiv e totuşi o cifră bună.

Eu am insă convingerea că poate fi depăşită, pentru că se investeşte multă pasiune şi multă muncă în jurul echipei, şi mai ales pentru că asta se face bine gândit.

În urmă cu aproximativ 10 zile, 110 polişti au străbătut orașul în lung și în lat pentru a face cunoscută campania de înscriere de membri cotizanți, împărţind în cutiile poştale ale Timişorenilor nu mai puşin de 70.000 de fluturași.

Remarc de asemenea modul deschis şi transparent (normal de altfel) în care Druckeria a ales să ofere publicului informaţii legate de activitatea clubului, de la detalii legate de buget la planurile de viitor.

La acest capitol ţin neapărat să amintesc replica binevenită apărută zilele trecute în urma unui titlu din presă care anuţa “colaborarea” dintre ASU Politehnica şi ACS. E importantă reactivitatea la orice material de acest gen (chiar dacă 99% din informaţiile articolului sunt citate corect şi inofensive).

Trăim într-o vreme în care prea puţini oameni mai au răbdare să verifice informaţia, iar astfel de clarificări sunt cu atât mai importante pentru pubilcul neutru, care ar putea fi adus alături de echipă.

Nu în ultimul rând salut ideea de a transmite live video-online fiecare etapă de acasă, cu sprijinul Radio Timişoara. O măsură pe undeva şi firească pentru o echipă cu susţinători din întreaga Europă, o măsură ce poate aduce pe termen lung mai mulţi oameni aproape de clubul nostru.

Ştiu că există în general o reticenţă faţă de transmisiile video, pe motiv că ar “ţine oamenii acasă”.

Nu ştiu cât e de adevărat, dar ştiu că cei care vin acum pe Şttinţa vin pentru Poli, vin pentru atmosferă şi ca să fie alături de familia lor violetă.

Pentru mine, aceste transmisii video sunt o modalitate în care ASU Politehnica este alături de suporteri şi de susţinători, oferindu-le posibilitatea să vadă meciurile şi atunci când nu pot fi pe stadion.

 

După această victorie clară, 3-0 cu Minerul Motru, ASU Politehnica Timşoara întâlneşte pe Millenium Giarmata în etapa viitoare, sâmbătă, pe 5 septemrie, de la ora 17, o deplasare despre care vom afla detalii în curând.

Hai Poli!

(foto www.facebook.com/sspolitimisoara)

Similar Posts