ASU Politehnica – Voinţa Lupac 5 – 1. Promovare acontată în 90 de minute

poli timisoara baraj

 

Nimic pe lume nu poate să oprească echipa noastră, POLITEHNICA.

 

ASU Politehnica Timişoara şi Voinţa Lupac s-au întâlnit în prima manşă a barajului de promovare pentru divizia C pe stadionul Ştiinţa, în faţa unei asistenţe numeroase, aşa cum se întâmplă la toate meciurile lui Poli.

Char dacă s-a impus clar, un rezultat confirmat şi de jocul prestat, Politehnica a avut nevoie de timp pentru a intra în meci şi a duce tabela la acest 5-1 care îi asigură în foarte mare măsură promovarea în al treilea eşalon.

Sigur, urmează peste o săptămână returul de la Lupac, un meci care e foarte puţin probabil să aducă o eventuală răsturnare de situaţie în privinţa echipei promovate.

Asta deşi, după golul surprinzător marcat în minutul 3 de Mezin, Voinţa Lupac a lăsat impresia că ar putea fi capabilă să pună reale probleme Politehnicii.

După golul oaspeţilor, prima parte a meciului a fost una echilibrată, mai degrabă confuză, cu destule inexactităţi de ambele părţi. Egalarea a venit relativ repede, în minutul 17 când Drăghici înscrie după o acţiune individuală.

Chiar dacă nu au avut ocazii importante, cei de la Lupac a părut o echipă destul de solidă, venită să obţină un rezultat cât mai strâns în perspectiva returului.

În timp ce poliştii, atât în a doua parte a primei reprze, cât şi în primaul sfert de oră al celei de-a doua au ratat mult prea uşor, ba din precipitare, ba din prea multă relaxare.

Minutele 60 şi 63 cu golurile înscrise de Ilie şi Ghinescu au dus rezultatul la la un 3-1 mai aproape de aspectul jocului.

După altă serie de ocazii poliste, Burtic are o interenţie exclentă la ocazia lui Loba, pentru ca trei minute mai târziu Budur să fie faultat în careul celor de la Lupac, Drăghici transformând penalty-ul.

Pe final de meci Feraru şi Gălan îi fac o minge excelentă lui Gavriluţă care stabileşte rezultatul final 5-1.

Asta, chiar dacă în minutul 90 Poli a mai beneficiat de un penalty la un henţ în careu, lovitură irosită de Drăghici.

Per total a fost un meci plăcut, făcut mai interesant de golul surprinzător înscris de Voinţa Lupac, dar şi de uşurinţa cu care am ratat noi ocazii clare. (După cum ştim, din fotoliu e uşor să dai gol.)

 

E păcat, pe undeva că meciul nu s-a jucat pe Dan Păltinişanu, mă abţin însă în a comenta subiectul. Cert e faptul că în perspectivă vor trebui găsite soluţii pentru ca stadionul Ştiinţa să poată găzdui un număr mai mare de spectatori în condiţii de minim confort.

 

În încheiere, nu pot să nu salut iniţiativa celor de la Radio Timişoara de a transmite şi video meciul, o iniţiativă care a făcut fericiţi mulţi polişti aflaţi astăzi departe de casă şi care a făcut de altfel posibile şi aceste rânduri.

 

Materiale foto şi video de la meci pe:

www.druckeria.ro

ASU Politehnica Timişoara

Peluza Sud Timişoara

Similar Posts