Best of Mystery & Horror #1 – Revista de Suspans (impresii de lectură)

July 18, 2014   /   byCitadinul  / Categories :  Carte

Revista de Suspans a lansat Best of Mystery & Horror #1, un volum ce propune în varianta print 16 dintre cele mai interesante proze scurte publicate în paginile revistei în perioada 2012-2013. Volumul a apărut la editura Herg Benet, în colecţia Arven cu o copertă realizată de Cristofor Arts/ Cristina Schek.

BestOF-MysteryHorror1În deschiderea volumului, Mircea Pricăjan, editor şi redactor-şef al Revistei de Suspans şi în acelaşi timp omul din spatele proiectului, oferă câteva informaţii ce vor fi cu siguranţă interesante mai ales pentru cei care ştiu mai puţine despre acest proiect şi în general despre acest gen de literatură.

Revista de Suspans s-a înfiinţat în toamna lui 2012, desprinzându-se din Suspans.ro, proiect patronat de editura Nemira. Cu o ritmicitate lunară, publicaţia şi-a propus încă de la început să încurajeze literatura originală din genurile mystery, thriller, noir, horror, dark fantasy. În primele 12 numere ale Revistei de Suspans au apărut nu mai puţin de 105 texte, aparţinând unor autori consacraţi dar şi unor autori aflaţi la debut.

Deoarece consideră că o revistă electronică, oricât de serioasă ar fi, trăieşte mereu sub spectrul volatil al suportului pe care apare, coordonatorii proiectului îşi propun ca la anumite intervale să facă o analiză şi o sinteză riguroasă a materialelor publicate, o parte din ele urmând să fie publicate în volum.

Prima sinteză de acest fel este Best of Mystery & Horror #1 – Revista de Suspans şi ale sale 16 povestiri.

Credit Restant Diana Alzner

Un fragment dintr-o antiutopie în care băncile dispun după bunul lor plac de viaţa datornicilor. Le pot preleva organe lor sau copiilor lor, le pot vinde copiii, totul pentru a acoperi datoria. Cei mai curajoşi evadează şi trăiesc undeva în pădure la marginea civilizaţiei, cu speranţa că vor putea trece la un moment dat frontiera, spre o ţară liberă. Umanitatea este salvată, sau poate fi salvată, chiar şi în aceste condiţii, prin dragoste.

Răzbunarea mutăCezarina Anghilac

Muzica are puteri magice, de unde şi interdicţia impusă Antoniei. Casele vechi ascund cele mai neaşteptate surprize, le putem spune chiar adevărate capcane. Acestea sunt premisele in jurul cărora povestirea este construită într-un ritm aparte, un ritm care prin intermediul unor detalii atent oferite, introduce cu totul cititor într-o atmosferă plină de suspans, în acelaşi timp familiară şi misterioasă. Există indicii care îi dezvăluie celor care sunt extrem de atenţi direcţia în care ar putea merge povestirea, însă deznodământul este unul surprinzător.

A doua moarte a domnului Michael ConradGeorge Arion

Scriitorii caută nemurirea cu fiecare volum pe care îl publică. Michael Conrad e unul din acei scriitori care, după un debut ratat, reruşesc să găsească o formulă pentru acel volum de succes care să le asigure nemurirea. Bibliotecar modest în timpul zilei, lucrează într-un ritm lejer vreme de 20 de ani la o trilogie care era sigur că îi va face numele celebru. Din nefericire, face un atac de cord şi moare înainte ca editorul să binevoiască să-i citească manuscrisul, o ciudăţenie bătută la maşină, astăzi în epoca computerului. După ce află că autorul a murit şi mai mult că nu are nici o rudă pentru o eventuală moştenire, editorul ia o decizie prin care îl mai omoară încă o dată pe Michael Conrad. Dar lucurile nu se vor opri aici.

ProprietarulRaluca Băceanu

O povestire poliţistă 100% în care o tânără pasionată de mistere şi un detectiv care găseşte întotdeauna toate explicaţiile posibile rezolvă misterul dispariţiei mai multor tinere din Bucureşti. Deşi suspectau nereguli în cadrul unei agenţii imobiliare, s-a dovedit că lucrurile erau mai complicate. Odată misterul dezlegat, Raluca va fi salvată în mod miraculos de o prezenţă misterioasă, o forţă ce îi va oferi sprijinul necesar pentru a nu deveni la rândul ei o victimă.

Printre grele văluri de visare Alexandru Dan

Despre aceste văluri de visare e greu de spus dacă sunt vise, amitiri rememorate, dedublări sau pur şi simplu secvenţe trăite într-o clinică de psihiatrie, poate că sunt câte un pic din fiecare. Experienţa trăită de personajul povestirii şi pe care o povesteşte fratelui său, are şi o latură mistică. Crucea pare a fi atât un simbol protector, cât şi o poartă spre alte lumi.

Stingerea Marian Dumitraşcu

Lupta cu focul e întotdeauna şi o luptă cu propriile limite, mentale şi fizice. Lasku, pompierul debutant care lasă deoparte orice urmă de prudenţă nu poate să asculte glasul raţiunii. În lupta cu focul uneori lupta e pierdută din start. Povestirea, de un dramatism bine conturat prin atmosfera creată aduce în discuţie tocmai această fatalitate.

PăpuşaAlexandru Fometici

O lume în care rolul actorilor este luat de păpuşi capabile să înveţe din performanţele artiştilor, capabile să îşi dezvolte gestica şi mimica, ba char să se şi machieze pentru a arăta exact ca un actor sau altul ar fi de fapt un coşmar. Dincolo de drama actorilor, asta ar însemna în primul rând dezumanizarea artei. Din fericire acele vremuri sunt încă departe, aşa cum, la fel de departe sunt şi posibile drame precum a actriţei din această povestire.

Ultimul zbor Teodora Gheorghe

Aripi de Bufniţă un indian care îşi urmează prietenul alb în Boston ajunge să fie acuzat pe nedrept de uciderea acestuia şi e condamnat la moarte prin executare pe scaunul electric. Îşi rememorează întreaga existenţă, din copilărie până în momentul în care îl salvează pe Richard de la moarte, în ciuda opoziţiei celor din trib care considerau că diavolul alb le va aduce ghinion. Ultimele întrebări ale indianului sunt legate de viaţa de dincolo, dacă aceasta există sau dacă la capătul culoarului e doar scaunul electric şi moartea.

Un crâmpei de luminăLena Kart

O atmosferă tipică de film poliţist englezesc în care cititorul urmăreşte rezolvarea unei serii de crime misterioase ce au loc de câţiva ani la Gârla Mortului. Un mort-viu ucis cu un glonţ de argint şi un ritual satanic dejucat de întreaga comunitate par să rezolve situaţia. Cu toate acestea finalul povestirii îi dă de gândit aceluiaşi cititor.

SpaimaCristina Nemerovschi

Artistul trebuie să îşi asume destinul diferit, o identitate unică ce îi asigură autenticitatea. În caz contrar, din dorinţa de a-şi norma arta sau de a-şi gestiona mai bine impulsurile de a fi altcineva se poate pierde definitiv. Toată lumea pretinde că e altcineva, îşi asumă diferite roluri şi imagini clişeu. Pentru artist aceasta nu e o opţiune, chiar şi o clipă de conformism îl poate pierde pentru toatdeauna. Îl transformă într-un fals.

Omul cu şobolani sub piele Alexandra Niculae

Johnny e un adevărat charmeur, un geniu cu un secret sumbru, chiar cu mai multe. Dat afară de la Medicină în anul V işi continuă experimentele asemenea unui pasionat horticultor. Doar că în loc de lalele înmulţeşte şobolănei. În plus, are o colecţie sinistră prin care nu e foarte clar ce îşi propune să obţină. De fapt nu este clar dacă nu cumva toată povestea a existat doar în imaginaţia jurnalistei, eroina-naratoare. Cert e că oraşul trecea printr-o epidemie de ciumă.

Scurtă întâlnireLiviu Radu

Este una din cele mai scurte şi dense povestiri din volum. Un episod ce are în prim plan o mică Lolita, o silfidă adevărată care îşi doreşte să fie… mâncată. Ambiguitatea poveştii e compensată din plin de intensitatea acesteia şi de finalul surprinzător.

Vino la mine Radu Romaniuc

O poveste cu un posibil Solomonar care işi doreşte să capte acces la vechile puteri ale bransei, să aibă acces la acea comuniune cu natura care i-ar putea permite să fie din nou împreună cu iubita lui care aparent a murit. Povestirea e una de atmosferă, densă în care mai multe planuri se întrepătrund şi trebuie să recunosc că pe mine m-a cam pierdut de la un punct încolo.

ArhanghelulPaul Tudor

Un cuplu este descoperit întâmplător în ceea ce pare un vechi vagon de tren. Cei doi au fost ucişi, fără nici un motiv după toate aparenţele. Asta până când intră în scenă Inspectorul, un pasionat crimnalist, care atent fiind la toate detaliile citeşte broşura găsită în bagajele din vagonet. Se numeşte Arhanghelul, spune exact povestea celor doi şi a fost scrisă de Ion Biceanu, fost Preot, şi scriitor minor de la îcneputul secolului XX. La prima vedere avem de-a face cu un sinistru criminal în serie.

Înainte să putrezească totulFelix Tzele

A plouat cu broaşte doar cinci minute iar viaţa satului pare să fi intrat într-un ciclu magic ca o poartă deschisă către alte universuri. Asta chiar dacă nu e foarte clar, vine sfârşitul lumii sau pur şi simplu s-a deschis cala unui avion fix deasupra satului. Despre broaşte există o întreagă mitologie, un meşter care lucrează în lemn pare să aibă capacitatea de a salva lumea. Cu preţul care trebuie plătit.

Iluminare Ioana Vişan

Planurile temporale care se întrepătrund ca într-un adevărat puzzle oferă acestei pseudo-povestiri poliţiste un farmec aparte. Cititorul descoperă mai multe posibile piste, şi poate fi tentat să creadă că a şi găsit rezolvarea cazului. În cele din urmă se dovedeşte că “Iluminare” are un alt sens decât cel pe care îl atribuim în mod obişnuit cărţilor. De fapt, nici nu e foarte sigur că e vorba de cărţi.

 

Recitind cele de mai sus, realizez că nu am reuşit să surprind decât câteva din faţetele fiecărei povestiri, o parte dintre ele extrem de subtile, cu mult umor (la care îmi dau seama că nu m-am referit) cu poveşti paralele la fel de interesante ca firul central. Unele dintre ele s-ar preta la mai mult decât interesante analize psihologice pentru că oferă tipologii deosebit, altele surprind prin simplitatea lor, prin ambiguitatea sau modul în care autorul reuşeşte să transpună cititorul în atmosfera pe care vrea să o creeze pentru povestire.

Acest volum propus de Revista de Suspans – Best of Mystery & Horror #1 va fi cu siguranţă trăit diferit de fiecare cititor, în funcţie de orizontul său de aşteptare, de lecturile şi de preferinţele sale, un lucru e însă cert, povestirile nu vă vor lăsa indiferenţi.

Toate cele 105 povestiri dintre care au fost alese cele 16 din acest volum, precum şi povestirile publicae în 2014 sunt disponibile pe revistadesuspans.ro

2 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.