Branding pe frontul de Est cu Aneta Bogdan

“Eseu dedicat unui act de pionierat” este probabil cea mai bună definiţie pentru volumul Branding pe frontul de Est pe care Aneta Bogdan îl lansa în 2010. Subtitlul “despre reputaţie, împotriva curentului” relativ ambiguu la prima citire, descrie din păcate perfect o realitate valabilă şi astăzi, aceea că ideea de reputaţie înseamnă prea puţin atât pentru consumatori cât şi pentru brand-uri.

Branding pe frontul de Est nu se adresează doar celor care lucrează într-o formă sau alta în zona de marketing, PR ori studenţilor ci absolut tuturor celor care vor să îşi deschidă orizontul şi să afle un pic mai multe despre lucruri ce ţin în primul rând de realităţi sociale şi culturale specifice românilor (rezultat al anilor de comunism) şi care se reflectă în modele de business dar şi în modele de consum dacă le pot spune aşa.

Aneta Bogdan îşi construieşte argumentaţia simplu, clar, volumul fiind structurat în două mari părţi, Terra Firma în care sunt prezentate instrumentele şi câteva din strategiile de care dispun cei care lucrează în branding, respectiv Terra Incognita  în care vorbeşte despre câteva concepte ce nu sunt încă foarte clar definite, dar şi despre rolul pe care branding-ul şi consultantul de brand îl joacă sau ar trebui să îl joace în piaţa din Europa de Est.

Discuţia începe cu o binevenită clarificare a termenilor marcă şi brand, practic un articol apărut în 2002, dar care probabil că era de actualitate şi în 2010, dacă a simţit nevoia de a-l include în volum.

Lucrurile sunt de fapt foarte simple, marca e semnul unic ce diferenţiază oferta unui comercinat de a celorlalţi (poate fi un desen, o imagine etc) în timp ce brand-ul este un activ necorporal, totalitatea legăturilor fizice şi emoţionale create între un produs şi consumator.

Când spui branding sau strategie de brand te referi practic la întreaga filosofie, la întreaga poveste din spatele produsului, la povestea pe care produsul (serviciul, etc) îşi propune să o vândă. Branding înseamnă identitate, identificare, înseamnă o relaţie pe termen lung cu consumatorul, înseamnă un set de promisiuni pe care tu ca brand ţi le asumi în funcţie de crezul şi de setul de valori după care te ghidezi.

Mai sus puteţi vedea înregistrarea emisiunii Garantat 100% în care Cătălin Ştefănescu o are ca invitată pe Aneta Bogdan, pentru o discuţie pe acest subiect.

Branding pe frontul de Est e o sursă excelentă pentru bibliografie, unul din acele volume pe care le citeşti cu o pagină de word deschisă, ori cu pixul în mână, şi la care te şi întorci eventual atunci când te loveşti de anumite situaţii.

O să mă opresc foarte pe scurt, ca să nu spun telegrafic, la câteva din punctele pe care mi le-am notat.

“Nu vindem avioane atunci când clientul vrea tractoare” lucru valabil atât din perspectiva agenţiilor în alegerea tipului de promovare de discurs, dar şi din perspectiva producătorului, cel care trebuie să ţină în primul rând cont de nevoile pieţei (asta dacă nu cumva îşi propune să le creeze el).

La capitolul creativitate şi inovaţie, m-am întâlnit din nou cu axioma “disciplina – fundament al inovaţiei” despre caream vorbit şi în discuţia legată de Creative Studio Fitness.

Importanţa alegerii numelui, a designului dar şi a poziţionării pe piaţă sunt câteva dintre aspectele la care, conform Anetei Bogdan, oamenii de afaceri din România nu prea sunt atenţi. Un nume bun nu înseamnă succes garantat, tot aşa cum nici un logo extraordinar nu poate compensa calitatea produsului. Împreună însă, aceste elemente asigură succesul unei companii.

Este interesantă şi discuţia legată de ambasadorii de brand, dar mai ales cea legată de branding-ul intern, una din resursele pe care puţine companii le valorifică.

Problema cu branding-ul intern vine ce-i drept din ambele direcţii. Pe de o parte companiile nu pun preţ pe crearea unui ataşament al angajatului faţă de locul de muncă şi se îngrijesc prea puţin de calitatea vieţii acestuia la locul de muncă, pe principiu că poate găsi oricând pe altcineva care să facă acelaşi lucru, poate chiar pe bani mai puţini. Iar pe cealaltă parte, angajaţii consideră şedinţele de branding intern un soi de spălare pe creier, şi în general nu sunt dispuşi să se implice afectiv în viaţa brandului pe care îl reprezintă (am generalizat de dragul argumentului).

În fapt, branding intern înseamnă o aliniere a ambiţiilor şi obiectivelor personale cu cele ale companiei, o relaţie win-win ce are ca rezultat atât satisfacţia angajatului şi dezvoltarea lui personală, cât şi dezvoltarea companiei respective.

În cazul în care nu aţi citit Branding pe frontul de Est, o puteţi găsi online sau puteţi downloada aplicaţia lansată de Brandient la începutul lui 2014.

Nu vă speriaţi de titlu, nu e o carte destinată exclusiv “specialiştilor”, după părerea mea nici nu e extrem de tehnică, din contră, din prisma exemplelor şi studiilor de caz din România anilor ’90 – ’00 lectura e una chiar extrem de interesantă.