Caietul cu carti

În postarea de săptămâna trecută, spuneam că undeva prin liceu, sau în adolesceţă, ca să folosesc o grilă temporală alternativă, am început cu adevărat să citesc sau mai bine zis să fiu conştient de rolul şi locul pe care îl ocupă cărţile în viaţa mea.

Acesta e momentul în care a apărut „caietul meu cu carti”, un caiet în care mi-am notat cu o conştiinciozitate remarcabilă, începând cu 1995 toate cărţile citite. Nu îmi amintesc perioada exactă, sau motivul care m-a determinat să încep să îmi notez ce citesc, cert e că mă bucur că am făcut-o.

Prima dată am notat ultimele câteva cărţi pe care le citisem în perioada respectivă. Primul titlu e al lui Dostoievski (Fraţii Karamazov şi Jucătorul) ar mai fi apoi Kazantzakis (Fratricizii), James Clavell (Changi) V.Hugo (Mizerabilii) sau M. Druon (Regii Blestemaţi). O listă care a fost de la început mai mult decât eclectică aşa cum a rămas şi acum.

Iniţial scriam doar autorul şi titlul, apoi din 2000 am notat şi data în care terminam de citit volumul. Partea interesantă a caietului se cam încheie în 2003, după care pe lângă faptul că am mai citit mult mai puţin, nici nu am mai fost suficient de ordonat încât să notez. Ceea ce e păcat.

În ultimii patru sau cinci ani am compensat cumva notând cărţile prin diverse locaţii online (adică forumuri) uneori cu un mic comentariu şi asta ar fi o continuare a caietului.

Mi-am propus însă ca de anul acesta să reîncep să notez ce citesc, încercând poate să fac şi o mică recapitulare a anului trecut.

Nu fac asta din spirit contabil, ca să am cifra exactă a tuturor cărţilor citite. Ideea e că citirea fiecărei cărţi are istoria ei (de exemplu îmi amintesc si acum că citeam Joyce –Portret al artistului în tinereţe pe sub bancă în orele de română sau Jurnalul Fericirii la Biblioteca liceului, în timpul orelor, normal) iar una din ideile mele este ca pe lângă cărţile pe care le citesc acum, din când în când să vorbesc despre unele din titlurile pe care le-am citit demult, plecând de la amintirile pe care mi le evocă.

Văd exerciţiul acesta de re-amintire ca pe o revalorizare a unor trăiri şi informaţii care, inevitabil cred eu, se estompează sau chiar se pierd odată cu trecerea timpului.

Rămâne de văzut cât de interesant şi relevant va fi rezultatul.

Update 2013: Experimentul caietul cu carti nu a iesit chiar cum planuiam, dar sper ca articolul de mai sus v-a facut macar pentru un moment sa va ganditi la cartile tineretii.