Capcana „new taste”

E duminică seara, aşa că în nici un caz nu mă voi lansa în consideraţii filosofico-socio-psihologice legate de schimbări, despre cât de importante sunt ele şi cum ne duc ele spre progres. Ceea ce e adevărat până în punctul în care devine discutabil.

Azi scriu însă strict din perpectiva unui consumator, relativ dezamăgit.

Povestea s-a întâmplat acum câteva zile atunci când mi-am luat şi eu un suc, chiar mă gândeam că nu mai băusem de mult sortimentul respectiv si papilele mele gustative anticipau reîntâlnirea cu un gust familiar. (Nu, nu-l plagiez pe Proust, pur şi simplu aşa a ieşit fraza). Aşteptau degeaba… A urmat un moment de confuzie în care am fost convins că am nimerit o sticlă expirată sau ceva de genul şi că, asta e. Când colo eticheta, mi-a oferit banala şi trista explicaţie new taste.

Aşadar, eram, sunt, un consumator, poate conservator, dar în mod cert dezamăgit.

Niciodată n-am înţeles din ce motiv anumite companii strică diverse produse modificându-le reţeta. Mă refer aici la chestii gen sucuri, de fapt orice gen de băutură, biscuiţi, ciocolată, în fine, tot ce se poate defini printr-un anumit gust sau aromă.

Mi se pare aiurea să scoţi de pe piaţă un produs, care poate are consumatorii lui fideli, şi doar de dragul de a veni cu ceva nou. Ok, poţi ieşi pe piaţă cu un produs nou, da’ lasa-mi domne sucu’ meu aşa cum era.

Da, ştiu, există explicaţii, raţiuni, strategii, omul oricum se supune principiului lui Pavlov, etc.

Azi NU mă interesează. Azi sunt un consumator revoltat.