Cărtureşti Carusel – o tentativă aproape
Cărtureşti Carusel s-a deschis în februarie 2015, cu mare tărăboi, teasing făcut din vreme şi mai ales inevitabila coadă la intrare în primele zile. Aşa e când se deschide o locantă de gen, atunci când promovarea e bine făcută (nu, nu doar în România).
Au urmat evident articolele laudative, despre această nouă Mecca (sau nou Ierusalim, ca suntem pe pământ creştin) a/al culturii bucureştene, un spaţiu în acelaşi timp clasic şi avangardist, ceva ce Parisu’ n-a văzut până acum (treabă confirmată neapărat şi de cine ştie ce străin care îşi petrece viaţa prin librăriile lumii, ceea ce dă o greutate aparte spuselor lui).
Evident n-au lipsit nici celelalte materiale, ale cârcotaşilor ce deplângeau hipstereala maximă şi absenţa culturii în toată povestea asta. Nu insist.
Iniţial am vrut să nu ratez lansarea, apoi am tot amânat vizita. Aşa am ajuns abia ieri în Cărtureşti Carusel. Şi asta pentru că m-a dus vară-mea din Timişoara (eram cumva presaţi de timp, Verona sau Kretzulescu erau prea departe, aşa că am zis că e o bună ocazie să descopăr Caruselul).
Cărtureşti Carusel este o tentativă aproape… o tentativă aproape reuşită (cred) de librărie cu adevărat spectaculoasă. Adică aşa cum se vede prin poze (nu neapărat asta a mea).
Problema librăriei, a construcţiei în sine e o eroare de viziune a rapoartele şi proporţiile (la nivel arhitectural, gen). Totul putea fi cu adevărat spectaculos dacă lucrurile ar fi fost făcute la alte dimensiuni. Aşa, partea cea mai tare a librăriei e spaţiul gol din centru.
Treptele din fund sunt mari, prea mari pentru spaţiul util din dreapta şi stânga, acolo unde sunt rafturile cu cărţi.
În poză, acele scări în spirală par interesante, în realitate… te fac să te întrebi dacă nu cumva te-ai transformat în Gulliver şi ai ajuns în ţara piticilor.
Etajul dedicat cititului, cu mochetă pe jos, nişte scaune şi ceva perne… e o idee faină, dar spaţiul mic avut la dispoziţie o face ciudată. Ai mai degrabă senzaţia că stai expus într-un fel de vitrină.
Bistro-restaurantul simpatic, cu preţuri normale pentru zonă, propune o limonadă cu rodie foarte bună. Mai multe nu ştiu să vă spun, că nu am încercat, dar cred că e un loc plăcut de stat la un citro şi o poveste, sau o carte. (Eu am fost marţi după-amiază, deci era gol, nu îmi dau seama cât de gălăgios poate fi atunci când e aglomerat).
Despre cărţile pe care le poţi găsi acolo… well, chit că nu sunt prea multe, dacă ajungi cu ideea de a pleca cu o carte.. sigur găseşti ceva interesant.
Despre preţurile cărţilor, al tricourilor şi al tuturor celorlalte bazaconii mai mult sau mai puţin literare şi culturale găsibile acolo… sunt cât se poate de normale pentru amplasamentul librăriei. Le semnalez cârcotaşilor faptul că nu te obligă nimeni să cumperi de acolo.
Cărtureşti Carusel e efectiv o tentativă aproape.. aproape reuşită de librărie, pe de altă parte e la fel de aproape de a putea fi considerat un mare fail, tocmai din lipsa viziunii arhitecturale.
Mă depăşesc aprecierile celor care susţin că ar fi o mega-idee şi o mega clădire aka cea mai tare librărie posibilă, din ţară şi Estul Europei.
Ideea da, e mai mult decât spectaculoasă, păcat că a fost implementată într-un spaţiu neadecvat.
Şi ca să închei cu ceea ce e Cărtureşti Carusel, aşa cum a ieşit: e un loc plăcut, corect, care aduce un plus Centrului Vechi din Bucureşti.
Deşi tocmai pentru că e Centrul Vechi probabil trebuia mers pe altă idee, mai puţin pretenţioasă, a unei librării eminamente Cafenea/Bistro cu o arhitectură adaptată în primul rând spaţiului avut la dispoziţie.
P.S. Cred că hipsterii au părăsit deja Cărtureşti Carusel, probabil de aia am si putut intra fără barbă.
P.P.S. Nu e nici o greşeală în titlu, încă mă întreb dacă e o tentativă aproape reuşită sau aproape nereuşită.
