Casă din containere cu dotări de ultimă oră

Soluţiile inovative de construcţie au transformat în ultimii ani conceptul de casă a viitorului în realitate. Fie că vorbim aici de o casă din containere, de case modulare sau pur şi simplu de folosirea celor mai noi materiale de construcţie sau tehnologii, imaginaţia are din ce în ce mai mult spaţiu pentru a se desfăşura.

casa somfy

În urmă cu vreo doi ani, nici nu îmi vine să cred că a trecut atâta vreme, vă povesteam despre casa noastră din containere, mă rog, despre ideea respectivă. Suntem în continuare în stadiul de idee, un pic mai dezvoltată acum, în sensul că ne interesăm de soluţii tehnice, gadget-uri şi facilităţi care ar putea creşte confortul dar şi fiabilitate, casei respective.

Între timp am realizat că cel puţin pentru următorii ani vom alege probabil să locuim mai degrabă în zona centrală a oraşului (eu sunt “de vină”, pentru asta,  cu cei 3 km pătraţi ai mei) aşa că am început să ne uităm şi după soluţii inovatoare, inedite, care ar putea fi adaptate şi la o casă “obişnuită” sau, de ce nu, într-un apartament mai mare.

Sigur, atunci când spui tehnologie de ultimă generaţie, te referi la televizoare superslim, cuptoare cu funcţie de piroliză, dezgheţare, grill, răcirea uşii plus o grămadă de opţiuni de coacere, maşini de spălat şi mai ales maşini de spălat vasele cât mai compacte şi performante, siteme de iluminare interioară în trepte şi cu multe opţiuni de activare… cred că în direcţia asta fiecare poate da o serie de exemple din zona care îl interesează.

Ar mai fi de adăugat şi sistemele de securitate, de închidere a uşii, sistemele de supraveghere (cu sau fără înregistrare video). Casa viitorului chiar există în prezent, e nevoie doar de imaginaţie şi de documentare pentru a găsi cele mai potrivite soluţii, adaptate nevoilor tale.

Ajungând la acest capitol, şi ducând discuţia într-un registru extrem de practic, pentru cei care îşi doresc ferestre foarte mari, sau care au o terasă există soluţii extrem de interesante de jaluzele exterioare, de uşi de garaj sau de marchize ce pot asigura un plus de confort terasei noastre, toate acţionabile prin telecomandă şi complet automatizate

Pe lângă cele de mai sus, mai există ceva ce sigur vi se va paărea şi vouă de instalat şi utilizat: un ecran mare de proiecţie automatizat, ce poate fi coordonat cu draperiile sau cu sistemul de jaluzele. Nu ştiu despre voi, dar în ultima vreme eu prefer să mă uit la filme/seriale online şi iar proiecţia pe un ecran e soluţia potrivită pentru o vizionare în cele mai bune condiţii.

Ce e important la acest gen de dotări, fie că vorbim de o casă din containere, fie de una tradiţională, e faptul că adaugă pe lângă un plus de confort şi un plus de intimitate, mai mult spaţiu şi nu în ultimul rând, oferă un plus de securitate şi economie de energie (printr-o izolare termică mai bună, etc).

Dacă tot suntem în punctul în care ne imaginăm casa ideală, pentru mine ea vina la pachet şi cu câtiva metri de verdeaţă, arbuşti şi copaci într-o mică grădină, în faţa geamurilor. Geamuri care e de preferat să fie mari, securizate, cu rulouri automatizate, cu jaluzele interioare, sistem inteligent de reglare a teperaturii şi a nivelului de iluminare, cu o mică terasă ce poate fi acoperită.

În ceea ce priveşte dotările interioare, dincolo de ultima generaţie de electonice, care să asigure o experienţă de cea mai bună calitate, poate aş sări din schemă maşina de spălat vase, de exemplu, sau cine ştie ce maşină de feliat ultraperformantă. Nu de alta, dar e sănătos să mai facem şi lucruri cu mâna noastră.

Oricum, pe post de concluzie, ar fi de spus că viitorul e aici, casa viitorului poate fi oricând şi casa noastră, sigur, dacă ştim să apelăm la cei mai buni specialişti şi dacă ştim exact ce ne dorim.

Similar Posts