Cavalerul Resemnării – Vintilă Horia – Trilogia Exilului

Cavalerul resemnării, al doilea volet din Trilogia Exilului pe care Vintilă Horia a scris-o în preajma anilor ’60 ne oferă un acelaşi romancier fascinat de spaţiul în care s-a născut, un spaţiu în care miticul pare că se îmbină cu fantasticul iar realitatea îşi găseşte justificare prin poveste.

Dumnezeu s-a născut în exil, Cavalerul resemnării şi Prigoniţi-l pe Boeţiu / Salvarea de ostrogoţi sunt cele trei romane ce alcătuiesc Trilogia exilului publicate de curând la Editura Vremea în Seria de autor Vintilă Horia, în traducerea din franceză a doamnei Ileana Cantuniari.

Vintilă Horia este singurul câştigător român al premiului Goncourt, este unul din autorii pe care cititorul român începe doar acum să îi recupereze. Trilogia reprezintă doar o mică parte din activitatea sa literară, dublată şi de o implicare importantă în viaţa culturală a românilor din exil.

Cavalerul Resemnării a fost scris în 1959, imediat după ce autorul a terminat Dumnezeu s-a născut în exil, dar mult înainte de anticipa evoluţia tumultoasă a acestuia.

Despre roman, Vintilă Horia spunea:

„Am fost sfătuit să scriu o carte pentru a explica și a justifica anumite articole publicate în România acum douăzeci și cinci de ani și care au stârnit acea penibilă campanie de presă. Nu am făcut-o, căci nu am nimic de explicat și nimic de justificat. Eu sunt cărțile mele. Restul este literatură.”

Construit în aproape acelaşi spaţiu valah, cu trimiteri spre întreaga Europă, ca şi primul roman, Cavalerul… îl are în centru pe Radu-Negru, un principe generic, ce simbolizează rezistenţa valahă în faţa oastei otomane.

Tema exilului şi prezenţa unui Dumnezeu care face ca viaţa să aibă un sens dincolo de prezentul mai mult sau mai puţin fericit, asigură continuitatea trilogiei.

Citatul lui Kierkegaard cu care Vintilă Horia alege să deschidă romanul, poate fi considerat şi o sinteză a acestuia: “Cavalerul resemnării renunţă la împlinire şi se înclină cu toată umiliţa în faţa puterii eterne, aceasta este libertatea sa.”

În roman, cavaleri ai resemnării sunt atât bieţii ieniceri care nici nu înteleg care forţa pentru care luptă, vitejii valahi care luptă pentru un ideal, dar mai ales, adevăraţii cavaleri ai resemnării, sunt călugării misericordieni, cei care işi oferă viaţa la schimb cu cea a unor prizonieri creştini căzuţi în mâinile mahomedanilor.

Dintr-o altă perspectivă, romanul e în acelaşi timp o interesantă frescă a Veneţiei epocii şi prezintă o intensă poveste de dragoste între Radu Negru şi cea curtezană din Veneţia, o poveste demnă de orice blockbuster cu spioni din anii post 2000.

Comparaţiile sunt inevitabile, de aceea nu mă voi feri nici eu să spun că într-adevăr Cavalerul resemnării nu are amplitudinea primului roman, nici la nivel de poveste nici din perspectiva construcţiei. Asta şi pentru că Dumnezeu s-a născut în exil e cu adevărat un roman aparte, un roman care defineşte un autor.

Un ultim aspect la care vreau să mă opresc este punerea în context a romanelor. Oricât s-ar spune că odată publicat romanul, e “treaba” cititorului cum îl percepe.

În cazul de faţă cred că merită să avem în vedere faptul că romanele au fost scrise şi au apărut la începutul anilor ’60 şi mai ales că Vintilă Horia a pus atăt dragostea sa pentru ţară dar şi disperarea celui care nu credea că va mai apuca să îşi revadă ţara.

Nu îmi rămâne decât să închei trilogia aceasta odată cu Prigoniţi-l pe Boeţiu / Salvarea de ostrogoţi, roman pe care încă nu l-am citit, pentru a reveni cu o eventuală privire de ansamblu asupra ceea ce a recuperat, nu literatura română ci publicul român, odată cu publicarea romanelor.