Ce e un hipster?

Hipster-ul e un tânăr sau o tânără între 20 și 40 de ani, inteligent, creativ, independent, susținător al culturii și muzicii independente și implicat în acțiuni care implică spațiul urban. Hipster-ul e în aceeași măsură un produs al societății de consum care a știut să foarte bine să lanseze fix produse de nișă care să le gâdile orgoliul.

Hipsterii contemporani s-au impus în subcultură după 1990, dar mai ales după anii 2000 atunci când impactul (social) media a făcut ca tendințele hipster-ești din sofisticatul New York să ajungă în întreaga lume, cu transformările și denaturările nefericite inerente oricărei globalizări de acest gen.

Mișcarea mertiă însă o privire de ansamblu, cu referire la anii ’40 atunci când apare pentru prima dată termenul, un termen care se referea la tineri albi, provenind din clasa medie care s-au apropiat și au preluat valorile si cultura muzicienilor de jazz (care în perioada respectivă erau aproape toți de culoare), mă refer aici la modul de a se îmbrăca, la jargon, la atitudinea relaxată în ceea ce privește drogurile și relațiile sexuale.

Originile termenului nu sunt foarte clare singura certitudine e aceea că e strâns legat de lumea muzicii jazz și inițial se referea la cei care erau apropiați acelei lumi, trecând astfel peste diferențele rasiale impuse de societatea vremii. Primul hipster alb e considerat cântărețul Bing Cosby, iar cultura hipsterilor (care se suprapune/merge în paralele până la un punct cu cea a beatnicilor) a fost promovată de autori ca Jack Kerouac sau Allen Ginsberg.

În general hipsterii erau oameni simpatici, civilizați, amorali e drept, un pic anarhisti, blazați, plictisiți de tot ce le poate oferi viața, lucruri previzibile de altfel, ceea ce a dus și la o relativizare a relațiilor sexuale, această plictiseală și căutarea de ”experiențe” făcând ca homosexualitatea să fie dacă nu valorizată, cel puțin privită cu înțelegere și interes.

Teoretic hipsterii ediția 2000-2010 sunt continuatorii unor valori la care au aderat și generațiile hippie, punk sau grunge, adică muzica punk sau indie-rock independentă, lipsa de interes pentru valorile mercantile ale societății, interes pentru poezie și artă, plus o viziune liberală.

Practic vorbim de niște băieți și fete cu o cultură generală și muzicală de multe ori discutabilă, care ascultă în general indie-rock britanic, niște trupe a căror mare calitate e mai ales aceea că sunt ”independente” (o independență relativă) și necunoscute marelui public incapabil să le înțeleagă. Trupe care în general nu fac decât să readucă în actualitate, în forme hibride, dar prea puțin originale, elemente din muzica anilor ’70-’80-’90, de la new wave, post punk, indie rock, alternative… totul asezonat cu niște elemente electronice aproape indispensabile.

E drept, când tu n-ai auzit în viața ta de The Smiths, Joy Division, The Doors, The Cure, Pearl Jam sau Radiohead, ca să dau doar câteva exemple, și acelea din zona teoretic cunoscută, e relativ ușor să te entuziasmezi pentru fiecare trei baieți care urcă pe scenă.

(Cele de mai sus trebuie citite cu amendamentul că nu se vor a fi o generalizare și că nu exclud existența unor hipsteri demni de toată stima).

Hipster-ul de azi e, așa cum spuneam, un produs al societății de consum. Asta o demonstrează preferința lor pentru anumite brand-uri de haine, pantofi, de fapt de orice produs, brand-uri în general scumpe (că doar sunt cool).

Mult clamata independență și disprețul pentru valorile uniformizatoare ale societății sunt practic contrazise de o înregimentare, de bună voie, în rândul clienților unor producători care prin intermediul unor campanii de marketing isteț gândite au reușit să echipeze în aceeași uniformă armate întregi de băiiți și fete.

Altfel spus, teoretic hipsterii sunt cei mai mari fani ai autenticității, practic însă, marea lor majoritate nu reușesc decât să copieze ce văd in dreapta și in stânga.

Despre hipsterul român nu mă încumet să vorbesc, dar nu pot să nu remarc faptul că pe plaiurile noastre linia care face diferența dintre hipsteri și cocălari este adesea periculos de fină.

Subiectul e unul pe cât de interesant și generos, pe atât de controversat. Recunosc, nu prea reușesc să văd părțile pozitive ale acestei sub-culturi hipsterești care din punctul meu de vedere nu aduce nimic nou și se remarcă mai ales prin superficialitate ridicată la rang de mod de viață boem. Mod de viață boem contrazis de prețul unei perechi de teniși sau al unei perechi de ochelari ”hip”.

Poate sunt eu prea ancorat în anii ’90 și nu reușesc să rezonez cu ”valorile” cool de astăzi.

În consecință, aștept cu interes eventualele comentarii care să ilustreze latura pozitivă a subculturii de care țin hipster-ii.