Ce inseamna Lorem ipsum dolor sit amet?
M-am întrebat adesea de unde vine textul generic folosit pentru a umple spaţiile în machetele (să le zic aşa ) de bloguri sau siteuri, şi sincer să fiu mă miram de unde până unde atâta interes pentru limba latină din partea unor programatori.
Zilele trecute m-am reîntâlnit cu textul ăsta şi am decis că e momentul să mă lămuresc. De la prima căutare lucrurile devin foarte clare, pentru că există www.lipsum.com, un site dedicat acestui pseudo mister, si care explică toată povestea textului despre care vorbim. În plus, o face în 38 de limbi, printre care şi româna.
Foarte pe scurt, pentru ca detaliile le gasiti pe ro.lipsum.com, Lorem ipsum este o machetă pentru text folosită în tipografie încă din secolul XIV iar mai tarziu a fost introdus si in softuri, ceea ce i-a adus o faimă nesperată, asta ca să glumim un pic.
Multă vreme s-a considerat că e vorba de un text fără sens, alcătuit de un tipograf anonimi strict cu scopul de a-l folosi pentru machete, pentru că un astfel de text, cu o distribuţie normală a literelor, îţi permite să vizualizezi mai bine aşezarea in pagină decît un text de genul: Aici e text. Aici e text. Aici e text.
În anul 2000 profesor australian de latină Richard McClintock a desoperit că pasajul face parte din opera lui Cicerone: de Finibus Bonorum et Malorum (Extremele Binelui şi ale Răului), scrisă în anul 45 î.e.n. Ceea ce e cât se poate de interesant.
Pe siteurile de mai sus puteţi găsi şi generatoare de text Lorem ipsum… şi un pic mai multe detalii (gen traducerea completă a pasajului, mai multe variante…)
Sincer, câţi dintre voi ştiau care e povestea cu Lorem ipsum?
Cred că e una din situaţiile în care o poveste te intrigă, nu ai timp să o lămureşti, după care tot lovindu-te de ea ajungi să o ignori, iar într-un final, cănd te lămureşti despre ce e vorba, te întrebi dacă nu cumva eşti ultimul om din lume care află povestea respectivă.
În marea majoritate a cazurilor nu eşti.