Ce a mai rămas din oameni? După 24 de ani.

December 18, 2013   /   byCitadinul  / Categories :  Social & Politica

Ce ne-a mai rămas din entuziasmul şi speranţele pe care le aveam în acel sfârşit de decembrie ’89? Ce am câştigat şi ce s-a pierdut pe drum, din cauza noastră, din cauza băieţilor deştepţi, a naivităţii sau pur şi simplu din cauza unor aşteptări nerealiste.

timisoara 89

Încerc de câteva zile să găsesc un ton şi o abordare potrivită pentru articolul acesta. La prima vedere… răspunsurile la întrebările de mai sus sunt absolut descurajante. După 20 de ani în care s-au scris şi spus foarte demulte, fără a se ajunge la adevăr, au venit ultimii doi ani în care totul pare că s-a transformat într-o glumă proastă. Tineri politicieni de stânga fără nici un scupul, dar mai ales simple lichele, de toate orientările, puse pe căpătuială mai că au ajuns să-l facă regretat pe Iliescu.

Au fost doi ani în care statul de drept ar fi putut ajunge o amintire dacă situaţia politică internaţională ar fi fost alta, dacă România n-ar fi fost supravegheată şi corectată de Uniunea Europeană şi SUA. Ani trişti care justifică pe undeva sentimentul că tot ce s-a întâmplat în ’89 e doar istorie şi că n-am obţinut nimic. Din păcate şi numărul iresponsabililor care deplâng vremurile minunate de pe vremea lui Ceauşescu e tot mai mare, şi ce e mai trist sunt tot mai mulţi tineri, care nici n-au prins acea perioadă, dar care îşi dau cu părerea.

În ciuda deziluziilor şi a tuturor lucrurilor strâmbe, azi, după 24 de ani avem mult mai multe lucruri decât suntem dispuşi să acceptăm, pentru că asta ar însemna că eşecul nostru (personal sau la nivel de ţară) e rezultat al propriilor greşeli şi neputinţe, nu a unor factori externi mai mult sau mai puţini oculţi.

Toate mişcările de stradă din ultimii 2 ani, mai mult sau mai puţin inutile, foarte politizate şi parazitate de unii şi de alţii, dau însă măsura lucrurilor pe care le avem, a lucrurilor obţinute după 1989… o libertate pe care de prea multe ori nu ne-o asumăm.

Au mai rămas cred şi sper, suficienţi tineri ca cei din Timişoara, care an de an continuă să îşi amintească cu respect şi responsabilitate de cei care au crezut în ’89 într-un viitor mai bun şi au avut curajul să şi-l ia în mâini chiar şi cu preţul vieţii.

Cred că mesasjul pentru aceste zile ar trebui să fie acela că dincolo de situaţia economică sau de măgăriiile politice de moment, avem datoria să nu uităm, avem datoria să ne implicăm, să facem ce ţine de noi, în viaţa de zi cu zi, pentru ca normalitatea pe care ne-o dorim să devină realitate.

Ştiu, sună didactic şi deloc spectaculos. Paradoxul e că schimbările mari se pot realiza cu multe gesturi simple ale unor oameni ca mine şi ca tine.

Ca în decembrie ’89.

0 comments

Leave a reply

Toti pentru POLI #incepe

Fundaţia Calea Victoriei

Abonare

Titlul articolului direct în mail

#nuinseamnanu

ASU POLI Centrul de Copii si Juniori