Cimitirul din Praga – Umberto Eco, minciună şi anitisemitism!

January 29, 2012   /   byCitadinul  / Categories :  Carte

Romanul Cimitirul din Praga pe care Umberto Eco l-a publicat în 2010 a stârnit multe controverse iar ludicul semiotician s-a trezit cu acuze de anti-semitism, sau cel puţin de “anitsemitism involuntar” plecate de la oficiosul Vaticanului, l’Osservatore Romano şi preluate apoi de critici şi mai puţin critici de pretutindeni.

 

Romanul a ajuns la mine la sfârşitul lui 2011 şi m-am apucat de citit, aşa cum fac întotdeauna, fără prea multe cercetări prealabile. Nu eram la prima experienţă romanescă alături de Eco, aşa că ştiam la ce să mă aştept, la o poveste, o construcţie impecabilă, atât din punct de vedere stilistic, al construcţiei cât şi a dozării poveştii, toate acestea ţinând practic de stilul autorului pe care îl regăsim şi în Numele Trandafirului sau Pendulul lui Foucault.

Umberto Eco se joacă in Cimitirul din Praga cu documente istorice, uneori contrafăcute, cu memorii, scrisori sau jurnale, cu un personaj, Simone Simonini, plus un alter-ego, Dalla Piccola despre care nu prea e clar dacă nu cumva nu are o identitate separată, dar şi cu un Narator care vine să mai lămurească lucrurile.

Prezentarea editorilor de la Polirom e succintă şi nu spune prea multe:

Cimitirul din Praga spune povestea lui Simonini, un personaj misterios, cu lacune de memorie si dubla personalitate. Nu se stie exact cu ce anume se ocupa – cel mai probabil, cu falsificarea de scrisori si acte oficiale, din moment ce guvernantii, politia si serviciile secrete din multe tari sunt interesate de munca lui si vor sa‑l angajeze. In documentele sale revine obsesiv celebrul cimitir evreiesc din Praga, cu lespezile sale suprapuse si cu ceasul ale carui limbi se invirt in sens contrar celui obisnuit. Intre conspiratii si revolte, Umberto Eco arata cum se deseneaza incet‑incet noua tabla de sah pe Vechiul Continent in a doua jumatate a secolului XX. Un roman cutremurator, despre aspecte ale unei politici trecute sub tacere, care arunca o lumina sumbra asupra viitorului.

În timp ce mă documentam am dat prin articole, peste multe lucruri interesante, dar şi peste multe ghiduşii, rezultat al unor lecturi superficiale şi a ratării, practic, a adevăratului mesaj al romanului Cimitirul din Praga.

Voi face abstracţie de povestea în sine, şi de orice altă discuţie, deşi romanul e mai mul decât generos în subiecte, şi mă voi rezuma strict la problema acuzelor de antisemitism şi la modul în care Eco arată gradul în care realitatea istorică se bazează pe minciună şi pe fals.

Umberto Eco a afirmat că şi-a dorit să şocheze: „Intenţia mea a fost să-i dau cititorului o lovitură cu pumnul în plex“, şi aşa a apărut Simonini, cel mai odios personaj din lume, un agent secret, un falsificator, o minte diabolică ce se mişcă într-un climat aberant, care nu trăieşte decât pentru ura împotriva evreilor.

Chiar dacă eroul unui roman nu e a priori alter-ego-ul scriitorului, primul impuls al cititorului e acela de a-i atribui autorului gândurile personajului, ceea ce s-a întâmplat şi cu Umberto Eco !

Primele acuze au venit aşa de la l’Osservatore romano, unde apărea la sfârşitul lui octombrie 2010 un articol în care romanul Cimitirul din Praga, e considerat plictisitor, încurcat şi greu de citit, cu un erou care nu face decât să îi înjure pe catolici, masoni şi evrei. Eco e acuzat că intrând prea bine în pielea personajului, care în plus are un oarecare farmec, lasă loc unei ambiguităţi periculoase.

Mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti italiene, şi nu numai, se întrebau în ce măsură scopul lui Umberto Eco, acela de a demonta falsul pe care s-au constiutuit clişeele antisemite, mai exact apariţia Protocoalelor Înţelepţilor din Sion ajunge la cititori, dacă nu cumva, prinşi de poveste aceştia nu se pierd pe drum. Caz în care, fie îl blamează pe Eco şi îl cataloghează ca antisemit, fie încep să se întrebe dacă nu cumva Simonini ăla nu zice şi chestii adevărate. (mai multe în bibliobs.nouvelobs.com)

Una din cheile spre înţelegerea romanului stă în afirmaţia „Ca semiotician, m-a interesat întotdeauna minciuna!”  (plus alte detalii, interviu în engleză)

Umberto Eco ilustrează genial în Cimitirul din Praga modul în care minciuna şi manipularea au fost folosite ca arme politice în secolul XIX, cu implicaţiile pe care le ştim în secolul XX (Hitler fiind extrem de inspirat de aiurelile ruşilor, documentul se şi studia la şcoală, pe bune, după 1933, oricât de suprarealistă poate părea chestia asta azi).

Toată povestea, toate operele falsificatorului Simonini ar trebui să îi dea oricui de gândit asupra modului în care se întâmplă lucrurile în istorie, cât de mult pot influenţa viitorul anumite grupuri sau întâmplări, uneori stupide. Şi da, în cazul de faţă, evident e o mare legătură între minciună şi antisemitism!

La un moment dat l-am acuzat pe Umberto Eco de interese comerciale, după ce mi-am dat seama de greşeală am rămas cu bunul obicei de a privi lucrurile în ansamblu şi de a nu mă lăsa furat de spectaculos.

Spectaculos în cazul de faţă e să îl acuzi pe Umberto Eco de antisemitismul din romanul Cimitirul din Praga, sport pe care l-am regăsit prin suficiente articole (amintesc şi recomand însă, un material excelent din Revista 22).

Închei cu câteva detalii oferite de Umberto Eco despre roman. Cimitirul din Praga a fost scris în 6 ani, din cei 80 de ani împlinţi in 2012, iar ca documentare la faţa locului, Eco a petrecut ceva vreme pe străzile din Paris, în încercarea de a intra în atmosfera locului. De altfel, aceste plimbări sunt unul din motivele pentru care scrie cu plăcere romanele.

Despre acuzele aduse de Vatican, Eco amintea într-o notă, spunând că discuţia deschisă de cei de la Osservatore Romano, avea de fapt legătură cu imaginea nu foarte flatantă pe care o oferea romanul despre Papa Leon XIII şi catolicism, acuzele de antisemitism fiind doar un pretext.

Cimitirul din Praga continuă practic o tematică pe care Umberto Eco o abordează încă de la primul roman, Numele Trandafirului şi pe care o regăsim şi în Pendului lui Foucault,  titluri despre care am mai amintit şi la început.

Nu e vorba de antisemitism, e vorba de cultură si de istorie şi de un romancier foarte iscusit.

0 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.