Citadin, Urban și Orășenesc

Articolul de faţă trebuia să ia în discuţie noţiunile de citadin, urban şi orăşenesc urmând sa spun una alta despre ceea ce înseamnă fiecare în accepţiunea mea.

Cel puţin asta  îmi aduc aminte că vroiam să spun. Ideea e că am draftul de mai jos salvat de la sfârşitul lui august şi nu mi se face să îl şterg. Aşa că îl postez sub forma care era şi o să filosofez cu o altă ocazie pe cu privire la diferenţele dintre orăşenesc, citadin si urban.

Dacă ar fi să fac câteva analogii pe post de prefaţă, ca să nu zic iarăşi teaser, pentru mine:

citadin – cultură, artă, centrul oraşului, străduţe pietonale, clădiri vechi, muzică clasică

urban – clădiri futuriste, birouri, blocuri, hip hop, dnb, electronice, gherile.

Mai jos e introducerea din august si definitiile “oficiale”.

Dacă cineva se simte îndemnat la comentarii şi discuţii, plăcerea va fi de partea mea.

Orăşenesc, citadin şi urban sunt teoretic trei termeni care definesc şi se referă la aceeşi realitate. Cu toate acestea, statutul lor în folosirea şi accepţiunea curentă diferă foarte mult. Nu mă voi referi aici la detalii etimologice care ar putea duce discuţia spre o direcţie la capătul căreia am da de un jargon filologic probabil descurajant.

(foto)

CITADIN

 CITADÍN, -Ă, citadini, -e, ,  și  () 1.  Orășenesc. 2.  și  Orășean. – Din  citadin,  cittadino. 

CITADÍN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. livr. Locuitor al unui oraș; orășean. /<fr. citadin, it. cittadino

CITADÍN2 ~ă (~i, ~e) livr. Care ține de oraș; propriu orașului; orășenesc; urban. Construcții ~e. /<fr. citadin, it. cittadino

CITADÍN, -Ă adj. De oraș, al orașului, orășenesc. // s.m. și f. Locuitor al unui oraș; orășean. [< it. cittadino].

CITADÍN, -Ă I. adj. de oraș, orășenesc. II. s. m. f. locuitor al unui oraș; orășean. (< fr. citadin, it. cittadino) 

CITADÍN adj. v. orășenesc, urban. 

URBAN

URBÁN, -Ă, urbani, -e,  Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc.   (Despre atitudinea sau modul de comportare al cuiva) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, civilizat. – Din  urbain,  urbanus.

URBÁN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de urbe; propriu urbei; de oraș; orășenesc; citadin. Construcție ~ă. Transport ~. 2) Care denotă politețe rafinată; caracterizat prin urbanitate. Atitudine ~ă. /<fr. urbain, lat. urbanus

URBÁN, -Ă adj. 1. Referitor la oraș, din oraș; orășenesc. 2. (Fig.; despre atitudine, mod de comportare) Politicos, amabil, binecrescut. [< lat. urbanus <urbs – oraș, cf. it. urbano].

URBÁN, -Ă adj. 1. referitor la oraș; orășenesc. 2. (fig.; despre atitudine, comportare) politicos, bine crescut, civilizat. (< fr. urbain, lat. urbanus)

URBÁN adj. orășenesc, (livr.) citadin, (înv. și reg.) târgoveț. (Populație ~.)

URBÁN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos. 

ORĂȘENESC 

ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești,  Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean +  -esc.

ORĂȘENÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care ține de orășeni; propriu orășenilor. Comportare ~ească. 2) Care ține de oraș; propriu orașului; urban. Populație ~ească. Transport ~. /orășean + suf. ~esc

ORĂȘENÉSC adj. 1. v. urban. 2. nemțesc. (Îmbrăcat cu haine ~ești.) 

orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști