Copilăria lui Isus de J.M. Coetzee (impresii de lectură)
Copilăria lui Isus, cel mai recent roman publicat de J.M. Coetzee a fost lansat de Editura Humanitas printr-o scurtă dezbatere, o interesantă şi mai ales incitantă pledoarie pentru acest roman ciudat, atipic şi în aceaşi măsură spectaculos.
(foto)
Întâlnirea de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu m-a făcut încă şi mai curios de roman, aşa cum rezultă şi din articolul 10 motive să citeşti: Copilăria lui Isus de J.M. Coetzee.
Mă număr printre cei care consideră că dincolo de intenţiile autorului, fiecare roman are o viaţă a lui, un mesaj propriu ce ajunge la cititor în funcţie de bagajul său cultural şi de orizontul de aşteptare cu care pleacă la drum. Romanul lui Coetzee ilustrează extrem de bine această ideee, oferind practic un număr cvasi-infinit de posibile chei de lectură.
Lumea lui Coetzee e una imaginară, o distopie despre care putem presupune fie că e situată într-un viitor incert… fie că e o lume paralelă în care oamenii sunt forţaţi să meargă din nişte motive despre care nu ştim nimic.
Romanul nu oferă indicii cu privire la alegerea autorului pentru acest titlu. Un titlu care te trimite într-o direcţie ce nu are de fapt nicio o legătură cu povestea. David, personalul central, nu prea are nimic în comun cu Isus, eventualele apropieri, cum ar fi relaţia dintre Santiago şi Ines care nu sunt părinţii lui adevăraţi, stau în picioare doar dacă dai dovadă de multă bunăvoinţă şi imaginaţie.
Locuitorii oraşului şi implict ai lumii în care ajung Santiago şi David sunt aparent nişte oameni mulţumiţi, se bucură şi apreciază condiţiile în care trăiesc, deşi acestea nu sunt printre cele mai bune. Pasivitatea, lipsa de reacţie sunt primele lucruri pe care le şi observă Santiago, alături de un absurd cotidian îmbrăţişat de toţi locuitorii, a căror grijă de căpătâi pare a fi aceea de a nu strica ordinea existentă a lucrurilor.
Deşi nu avem dovada unui mecanism de represiune şi în mod paradoxal regulile par a putea fi încălcate fără urmări, oamenii nu au nici o dorinţă proprie acceptă ceea ce li se oferă, şi nu îşi dorească mai mult, nu îşi pun întrebări despre utilitatea muncii lor.
David, Santiago şi Ines par a fi singurii care îşi doresc un altfel de viaţă, însă şi ei sunt prinşi în capcana sistemului. Deşi evadează din Novella în căutarea libertăţii, atunci când ajung în noul oraş în loc să încerce să îşi facă singuri un rost, primul drum pe care îl fac e la Centrul de Relocare, acceptând practic să reintre într-un sistem identic cu cel din care plecaseră, asta deşi caută “un loc unde să stăm, să ne începem viaţa cea nouă“.
Spuneam în primul articol dedicat romanului că voi reveni cu impresii post-lectură pentru a confirma sau contrazice respectivele “motive de lectură”. Lucrurile stau cam aşa, romanul e într-adevăr unul ciudat şi atipic, dar nu mi s-a părut nici rece, nici impersonal. Lectura e una plăcută, autorul nu îl încurcă în mod voit pe cititor.
Pe de altă parte, există multe mesaje şi secvenţe asupra cărora merită să te întorci, aşa că se poate spune pe bună dreptate că romanul e unul uşor de citit, dar mai greu de înţeles, oferă multe pretexte pentru o a doua lectură sau pentru o analiză care să urmărească sensul textului dincolo de mesajul de suprafaţă.
Romanul Copilăria lui Isus de J.M. Coetzee, în traducerea semnată de Irina Horea, a apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei şi poate fi achiziţionat online şi în librării.
Finalul romanului îi aduce pe “eroi” într-un punct similar celui din care începe povestea dă senzaţia unei ciclicităţi ireverisbile, dar şi a unei deschideri absolute, a unei libertăţi de interpretare şi re-interpretare. Asta face ca eventualele obiecţii legate de faptul că pe parcurs, mai ales în ultima treime, Coetzee pare să-şi piardă suflul, să nu îşi aibă rostul.
În concluzie, dacă aţi mai citit Coetzee nu puteţi rata nici acest roman, iar dacă nu ştiţi nimic despre autorul sud-africano-australian, Copilăria lui Isus e un foarte interesant punct de plecare.