Corectitudinea Politică și originile ei Marxiste

Corectitudinea politică e una din cele mai subestimate boli ale societății contemporane. Deși în general când auzi de corectitudine politică te gândești imediat la americani și la excesele lor deplasate, de fapt sintagma s-a consacrat într-un sistem de gândire mult mai de stânga și ”mult mai” totalitar.

În accepțiunea actuală, corectitudinea politică face referire la ceea ce putem numi strategii instituționale de a înlocui expresii și termeni din limba curentă, folosiți ca atare de zeci sau sute de ani, (oricât de haios sună asta cu sute de ani) dar care sunt considerați jignitori și/sau discriminatori pentru minorități etnice sau religioase, de gen, persoanele în vârstă, cele cu alte orientări sexuale, persoanele cu handicap fizic sau psihic…

Prin extensie a fi corect politic înseamnă a-ți încadra discursul și faptele într-o serie de norme care asigură bunul mers al societății moderne. Ceea ce teoretic ar trebui să fie un lucru bun. Practic însă dincolo de limbaj, aplicată practic, corectitudinea politică nu face de multe ori decât să îngrădească libertatea majorității în detrimentul unor grupuri minoritare

Revenind la originile termenului, mă refer aici la înțelesul care i se atribuie astăzi, acesta a fost promovat de intelectualii de stânga, reprezentanți ai neo-marxismului, în anii 1920 și mai tîrziu, fie că vorbim aici de Georg Lukacs sau Antonio Gramsci sau de ”Scoala de la Frankfurt” strămutată în SUA de teama naziștilor (așa avem explicația pentru amploarea pe care o ia mai ales în a doua parte a secolului XX toată povestea asta cu corectitudinea politică in State, în special în discursul feminist și al minorităților sexuale).

Și pentru că vorbeam de consacrare într-un regim totalitar, corectitudine politcă era ceea ce le cerea și Mao Zedong, întemeietorul Chinei Comuniste, supușilor săi, în Cartea Roșie (și nu numai) pentru a duce la bun sfârșit revoluția culturală chineză! Ce a însemnat asta? A însemant exact înlocuirea sau interzicerea expresiilor și termenilor din limba curentă, considerați neadecvați cu noile realități comuniste, pe motiv că ar fi o dovadă a unei gândiri nesănătoase, corupte de capitalism, ce poate submina siguranța noului stat Chinez.

În spațiul occidental de astăzi corectitudinea politică, mai exact punerea ei în practică, începe să nu mai țină doar de domeniul anecdoticului, ci riscă să aducă atingere întregii civilizații, fie că vorbim aici de încercările de a scoate din uz termenii creștini sau de a introduce apelative de genul ”părintele 1” și ”părintele 2”.

Sigur, exemplele mele sunt extreme și până la un punct ideea de a proteja măcar formal anumite grupuri minoritare poate fi de înțeles. Problema e că practic totul e o mare ipocrizie, shimbarea apelativului pentru un grup social nu schimbă în fapt cu nimic modul în care societatea îl percepe.

În schimb generalizarea aplicării ”corectitudinii politice” riscă să aducă atingeri serioase libertății de exprimare, a mea și a ta, dar și o serie de aberații culturale sau sociale.

Oricât de neadecvată ar părea paralela, principiile aplicate astăzi nu diferă în esență foarte tare de cele pe care Mao le ducea la extrem în China anilor ’60.

Corectitudinea politică înseamnă mai degrabă cenzură decât protejarea celor slabi.

Discuția e mult mai lungă și mult mai nuanțată/nuanțabilă. Astăzi mi-am propus să vorbesc doar despre originea de stânga și modul în care a fost utilizat de un sistem totalitar comunist, un termen pe care îl asociem mai degrabă cu spațiul American și Occidental.

Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit.