Cumaşina (de pe) net, la birou sau în vacanţă
Ideea e suficient de simplă aşa că o să încerc să nu o complic eu.
Transportul în comun, de orice fel, de la tramvai, metrou, autobuz, autocar până la tren se dovedeşte adesea, dacă nu şi foarte scump, cel puţin extrem de incomod. Nu poţi însă lua taxiul în fiecare dimineaţă când mergi la lucru, sau de fiecare dată când ai treabă în oraş, şi nici avionul, pentru orice călătorie…
Dacă ai maşină, oricât de comod ar fi, s-ar putea să ajungi la concluzia că nu ieşi prea bine financiar mergând cu ea zilnic la birou, sau că un drum până la Satu Mare e cam scump cu maşina goală. Sau, poate ai scrupule de alt fel şi te gândeşti că plimbarea ta zilnică e cam nocivă pentru mediu…
Sau poate că vrei să mergi la un concert sau la un festival în alt oraş şi n-ai cu cine sau cu ce…
Indiferent de categoria în care te regăseşti există acum o soluţie (de fapt încă din 2009) www.cumasina.net îşi propune să îi pună în legătură pe cei care au un drum de făcut cu cei care au maşină şi merg spre destinaţia respectivă.
Avantajele acestei mod de a călători sunt costurile mai mici pentru drumurile prin ţară sau în străinătate, un drum zilnic mai rapid şi mai comod spre birou, şi gândind la altă scară, o circulaţie mult mai aerisită prin oraşe.
Totul e foarte simplu, indiferent de oraşul în care esti, e suficient să laşi un anunţ în care menţionezi dacă eşti şofer sau pasager după care vei fi contactat de cei interesaţi.
Nu ştiu despre voi dar mie mi se pare o idee foarte interesantă şi de perspectivă şi sunt sigur că într-un viitor nu prea îndepărtat se va bucura de mult succes. Cred că proiectul are nevoie doar de mai multă promovare pentru ca românul, reticent din născare, să se obişnuiască cu ea şi să nu i se mai pară ieşită din comun.