Danilo Kis – Criptă pentru Boris Davidovici

Criptă pentru Boris Davidovici, volumul lui Danilo Kiš a fost pe lista mea de lectură ani de zile, după care am uitat de el până într-o seară când l-am văzut în Cărturești. L-am citit, cu gândul la anii de facultate, la cursurile cu Adriana Babeți și Cornel Ungureanu, cu gândul la A Treia Europă, acel spațiu cultural pe care îl reprezintă într-un fel și scriitorul sârbo-croat, cu origini maghiare.

Criptă pentru Boris Davidovici – șapte capitole ale unei și aceleași povestiri e o istorie a infamiei, o istorie a terorii reprezentate de lagărele de concentrare și exterminare, care din păcate în secolul XX au îmbrăcat două forme, nazismul, recunoscut și stigmatizat, dar și comunismul despre care la vremea apariției volumului lui Danilo Kiš nu se vorbea deloc, în ciuda mărturiilor lui Soljenițîn publicate în Arhipelagul Gulag.

Interesul lui Kiš pentru aceste drame ale istoriei se datorează și propriei biografii, tatăl său, dar și alți membrii ai familiei și-au pierdut viața în lagărele naziste. Cu toate acestea în anii respectivi intelectualii occidentali și în mod particular cei francezi ignorau complet ce se întâmpla și ce se întâmplase în URSS.

Despre miza întregii opere semnate Danilo Kiš cred că cel mai bine ar fi să îi dau chiar lui cuvântul:

“Sa fii contemporan cu două sisteme de opresiune, cu doua realități istorice sângeroase, cu două sisteme concentraționare de aneantizare a sufletului și trupului, asta în vreme ce în cărțile mele doar unul dintre ele apărea (fascismul), celălalt (stalinismul) fiind ignorat după sistemul petei oarbe psihologice – această idee intelectuală obsesivă, acest coșmar moral și moralist mă oprimau atât de mult în ultima vreme, încât am recurs la ceea ce numesc o ”sângerare lirică” (…) Când obsesia aceasta a prins consistență, generând în mine rușinea și remușcarea, dar și luciditatea, am început să-mi scriu nuvelele relativ ușor și repede, ca și cum m-aș fi eliberat de un coșmar, cu o senzație de ușurare ce m-a năpădit (în ciuda subiectului). Am simțit o împăcare spirituală cum poate ca numai marii păcătoși o încearcă pe patul de moarte, după spovedanie”.

Cele șapte nuvele ce alcătuiesc Criptă pentru Boris Davidovici sunt: Cuțitul cu plăsele din lemn de trandafir, Scroafa care-și mănâncă purceii, Leii mecanici, Cercul magic al cărților, Criptă pentru Boris Davidovici, Câini și cărți și Scurtă biografie a lui A.A. Darmolatov. Povestirile sunt plasate în anii terorii staliniste extreme, atunci când au dispărut sute de mii de oamenii, atunci când destinul îți putea fi pecetluit de un simplu gest sau de o coincidență nefericită.

Kiš face economie de resurse până la extrem, proza lui e una simplă directă, adesea dură, cu accente naturaliste pe alocuri, și nu în ultimul rând la limita absurdului, așa cum sunt și povestirile în sine.

Eu am citit volumul în ediția apărută la Polirom in 2009, traducerea din limba sârbă realizată de Simeon Lăzăreanu și prefața de Adriana Babeți.

Opera lui Danilo Kis trebuie privită în raport cu epoca în care a fost publicată pentru a-i înțelege adevărata valoare dar, așa cum e și cazul volumului Criptă pentru Boris Davidovici, rămâne și astăzi un document istoric important, un cenotaf autentic, așa cum de altfel și-a dorit și autorul