De 10 ani online.
Pot plusa chiar, spunând că sunt de 10 ani în social media, pentru că de fapt la asta mă refer, la faptul că pe 21 august 2003 mi-am făcut primul cont pe un forum cu numele Daïmon, nume pe care l-am folosit după aceea peste tot pe unde am ajuns, uneori și în offline, cum se spune, nume, pe care mai în glumă sau mai în serios mă gândeam la un moment dat să îl trec și în buletin.
Chiar dacă sunt 10 ani, o cifră perfectă pentru tot felul de considerații și concluzii, mă simt mult prea tânăr pentru așa ceva, poate peste încă 10 ani o să mă gândesc la asta. Am povestit și acum doi ani cum a fost cu alegerea numelui, da, are legatură cu Luntrea lui Caron și l-am făcut pentru site-ul druckerilor Poliști.
Îmi amintesc că pe vremea respectivă te logai prin dial-up, citeai, te delogai, scriai mesajul și intrai din nou online. Erau oameni mai puțini pe atunci și cât se poate de neîntâmplător, și nivelul discuțiilor era un pic altfel. Iar apropo de altfel, am avut de-a treptul un șoc cultural când m-am înscris pe cel mai tare forum al vremii (odhihnească-i-se arhivele la adăpost de viruși) și am văzut cum poate fi violentată în scris limba română dar am și aflat în premieră că ”caterincă” înseamnă un fel de glumă, așa, la un nivel nu foarte academic. (Între timp accesul tuturor la net, televiziunile și radiourile cool, au făcut ca toate formele și ticurile verbale vulgare să fie preluate și în toate zonele țării și, așa cum se întâmplă întotdeauna… uniformizarea se face ”în jos”.)
Fidel ideii de forum nu am acordat prea multă importanță boom-ului blogurilor, ele continuă și azi să fie un subiect pe care nu pot să îl iau foarte în serios, (dar asta rămâne între noi) deși…drep e că sunt unii care s-au orientat când și cum trebuie și au făcut câte ceva, valorizând la maxim momentul în care totul era mult mai simplu. Am avut în vremea aia în plan un proiect ce putea să fie extrem de interesant alături de niște prieteni, din păcate n-a ieșit. Tot prietenilor respectivi le datorez, în alt context însă, intrarea în categoria celor care trăiesc (sau cel puțin încearcă) din scris/online.
Pentu că m-am referit la forum ca formă de social media (la care se pricepe toată lumea) deși nu cred că aș mai avea entuziasmul și energia necesară să mă implic și integrez într-o comunitate de pe vreun forum consider în continuare că acolo se întâmplă cele mai interesante interacțiuni… din păcate oricum, în ultima vreme nu prea mai e nimic social în media, totul transformându-se într-o mare afacere.
În altă ordine de idei, absolut întâmplător, tot 21 august, dar 2013, a însemnat un alt început (despre care o să revin cu detalii cât de curând).
Ca să închei cu un fel de concluzie, dacă ar fi să amintesc un lucru important/interesant învățat în cei 10 ani, ar fi acela că cel puțin în ceea ce privește interacțiunile inter-umane diferențele dintre online și offline sunt mai mici decât se spune în general, și că poți afla foarte multe despre cineva urmărindu-i activitatea, chiar dacă respectivul mai și pozează.
Cu acest mic moment analitico-filosofic las deoparte amintirile despre primili 10 ani ai lui Daïmon și ne îndreptăm spre următorii ani și online și offline.
Îmi pare rău dacă i-am dezamăgit pe cei care se așteptau la tot felul de povești spectaculoase și dezvăluiri sau la o analiză temeinică.
De fapt nu-mi pare rău de cei care așteptau povești, dar celor care se gândeau că va fi o postare mai ”serioasă” le pot spune că o să revin pe parcurs, nu de alta, dar toată povestea cu online-ul are implicații sociale și psihologice mult prea interesante și sigur se va ivi din când în când ocazia să mai scriu cîte ceva.
Să ne recitim cu bine.