De ce as lucra in publicitate?

Acum vreo cateva zile m-a intrebat cineva, de ce nu m-am gandit, de ce nu ma gandesc, la o adica, sa ma orientez inspre vreun job din domeniul publicitatii. Asta in ideea generala ca in definitiv tot despre scris si media e vorba.

Raspunsul meu a fost unul la fel de simplu… ca nu s-a nimerit.

Am mai conchis amandoi ca intr-adevar poate n-as fi potrivit in bransa, pentru ca sunt mai degraba analitic decat creativ, ceea ce la o analiza un pic mai atenta nu e tocmai adevarat.

Ideea e ca discutia m-a pus un pic pe ganduri pentru ca sincer sa fiu habar n-am de ce nu m-am gandit niciodata la asta. In urma cu niste ani buni, pentru Atestatul de limba franceza din liceu am avut ca subiect publicitatea (cred ca mai exista pe undeva vreo copie, din pacate nu o am in format electronic) dupa care insa am luat-o pe alte cai si in anii care au urmat nici nu s-a ivit ocazia, nu am incercat nici eu sa creez un context care sa ma apropie de domeniul asta.

In seara asta am ajuns la concluzia ca ar fi totusi interesant sa ma apropii de fenomen si sa ma ocup mai serios de sectiunea de reclame, de tot ce inseamna reclama si advertising in online si nu numai.

Macar asa la nivel “amator” cu posibilitati de profesionalizare daca se dovedeste ca sunt compatibil cu ce implica toata treaba asta.

De ce as lucra in publicitate? Pentru ca e un alt domeniu care iti ofera multa libertate de miscare, nu iti impune un program fix, iti aduce inainte noi si noi provocari, din domenii diferite.

Ma intereseaza si latura artistica a creatiei publicitare, dar pentru mine sunt mult mai importante implicatiile sociale si morale, jocul psihologic al “publicitarului” cu publicul tinta, modul mai mult sau mai putin subtil in care publicitatea a reusit si reuseste sa creeze false nevoi care sustin societatea consumerista in care traim, din pacate.

Poza pe care am folosit-o ca ilustrare a articolului circula de ceva vreme pe net si, cred eu  vorbeste de la sine despre lumea in care traim si despre (falsele ei) valori.

Nu sunt un contestatar al ideii de publicitate, dar cred ca in publicitatea de astazi bunul simt, etica sau moralitatea sunt valori destul de greu de gasit.

Similar Posts