De ce mă apuc de sport!?

Mi s-au părut întotdeauna un pic excentrici cei care se trezesc dimineața ca să bage niște ture de parc, sau petrec trei după amiezi la sală. Cu toate astea, după niște ani de muncă la birou și un regim de viață care nu prea implică ieșiri în natură, fie ea și citadină, am ajuns la concluzia că ar cam fi momentul să-mi schimb atitudine și să încep și eu să fac niște mișcare.

Deși n-am fost niciodată un mare sportiv, în copilăria mea cea comunistă, și în perioada imediat următoare, am stat mai mult pe afară, ba la un fotbal, ba la descoperit orașul cu bicicleta, ba chiar și la un baschet.

Nu eram primul la viteză, nici la rezistență dar mă mai scoteam cu tehnica.

Ideea e că, după ce în copilărie avusesem ceva probleme cardiace iar doctorii îmi recomandaseră mișcare mai cu măsură, câtă vreme am făcut sport aveam o condiție fizică pe care astăzi, vreo 20 de ani mai târziu o cam invidiez.

Așa că de prin decembrie am decis că nu e suficient că am renunțat de niște ani buni la fumat și pierdut timpul prin baruri, ar trebui să am mai multă grijă de mine mai ales că oricât de aiurea sună, vorba aia cu ”mens sana in corpore sano” nu e degeaba, pentru că, dacă n-ai o condiție fizică bună, sau nu ești cel puțin odihnit, puțin probabil să dai randament, mai ales pe termen lung.

N-o să mă apuc acum acum să rup sălile de sport, dacă reușesc să mă țin pentru început de un program de genul Home cardio workout: 55 reps iar spre primăvară poate ajung mai des prin vreun parc, mă pot declara mulțumit.

Cine știe, poate în a doua parte a anului am curaj să mă bag și la un fotbal.

Notă. Postarea asta un pic ciudată are rol de reminder și responsabilizare (adică, de rușine, dacă tot am scris aici, o să mă și apuc să fac ceva mișcare).

Sfaturile și încurajările sunt binevenite, și dacă cineva caută un partener pentru badminton (în București momentn) să lase un semn. (Am o intreagă poveste cu badmintonul).