De ce nu îmi mai place să lucrez de acasă
Cînd lucrezi de acasă ai în mod cert niște avantaje, pe care le știu foarte bine din anii trecuți când m-am și folosit de ele. Cu toate astea, am descoperit că în ultima perioadă nu îmi mai place să lucrez de acasă.
Dacă inițial lucram de acasă pentru că așa se nimerise și pentru că în definitiv, ca traducător e mai simplu. După aceea, era cam singura variantă care să îmi permită să ajung și la facultate (chiar dacă m-am lămurit repede că era destul de puțin probabil să ajung să îmi deschid un cabinet de psiho, am zis să încerc să fac lucrurile cât mai serios) iar mai apoi era singura variantă care îmi permitea să mă tot plimb dintr-o parte în alta a țării.
Mai apoi pentru că am putut evita o perioadă rutina zilnică a mijloacelor de transport am avut timp să mă obișnuiesc cu o nouă locație mult prea agitată și haotică pentru gusturile mele.
După ce în prima perioadă de mers zilnic la birou duceam oarecum dorul libertății și scurtelor plimbări din timpul zilei (nici nu mai amintesc aici de cafeaua / cola și ora de povești dintre 12.30 și 14, un ritual tonic de care m-am ținut vreo doi ani, pentru că oricum e exclus în perioada asta din motive obiective) am ajuns să prefer să merg la birou, în ideea că la birou oricât ai sta, la un moment dat mai pleci și acasă.
Motivul pentru care nu îmi mai place să lucrez de acasă și aleg doar în caz de forță majoră varianta asta e că, nu știu cum se întâmplă dar de fiecare dată se face 7 sau 8 cel puțin și eu tot mai scriu sau pun câte ceva pe facebook că deh, așa e în online. Așa că prefer să separ pe cât posibil spațiile, pentru a împărți și timpul de lucru, la lucru, și cel personal… pentru familie sau alte îndeletniciri.
Trecând peste asta, trebuie să recunosc că prinde bine și partea de plimbare dintre casă și birou, un exercițiu bun pentru orice om care stă mai mult pe scaun în fața unui ecran decât în orice altă poziție.
În urmă cu mai bine de un an scriam un articol argumentativ despre avantajele și dezavantajele lucrului de acasă.
Despre relația și părerea mea despre muncă, Cioran vorbește însă cel mai bine.
Voi ce experiențe aveți în sensul ăsta? Ați lucra(t) de acasă, preferați să mergeți la birou?