De la societatea mobilă la societatea futilă e doar un pas
În toamna lui 2013 zeci de mii de tineri, societatea mobilă, înarmaţi cu telefoane, tablete şi sticle de plastic au ieşit în stradă timp de luni bune, în Bucureşti şi în ţară. Au reuşit să blocheze proiectul RGMC de la Roşia Montană, mai mult acesta a fost de curând a fost respins definitiv, un succes pentru campania #unitisalvam.
S-a vorbit mult despre Piaţa Universităţii din acele luni, despre manipulare, despre hipseri ipocriţi care după meeting-ul de duminică se întorc la viaţa lor consumeristă, în fond cu nimic mai verde decât acţiunile RGMC, despre politicieni sau grupuri de interese care vor să submineze economia statului (sursa foto).
Eu am rămas din toată perioada respectivă strict cu ideea că în sfârşit, după 20 de ani tinerii români au luat atitudine, s-au implicat în ceva. Mă gândeam că putem vorbi în sfârşit de o activare a societăţii civile (şi) prin societatea mobilă aşa cum au fost numiţi participanţii la marşuri într-un articol de Cristian Neagoe.
Ştiu cât de mult contează momentul şi contextul în cazul emulaţiilor sociale de o asemenea anvergură, şi mai ştiu şi cât de volatile sunt aceste grupuri aparent bine consolidate în luni de marşuri şi multe, multe ore petrecute în stradă. De multe ori aceste activări ale societăţii civile sunt strict conjuncturale şi greu de reactivat.
Cu toate acestea am sperat că se va observa o schimbare pe termen lung, că tinerii au conştientizat importanţa implicării în viaţa publică, că pe viitor această societate mobilă va fi un element de presiune pozitivă într-o Românie în care politicul e toxic şi are mare nevoie de o forţă care să o gestioneze, reglementeze sau cenzurezem depinde ce termen preferaţi.
Primăvara lui 2014 m-a adus la realitate. La alegerile Europarlamentare poziţia oficială a #unitisalvam a fost boicotul, greva cetăţenească, alegerea prin care practic te scoţi singur în afara societăţii. Ceea ce ar fi trebuit să fie un prim test al forţei societăţii mobile, a fost de fapt un non combat.
În ciuda mesajelor pro-responsabilizare din ultimele zile dinaintea alegerilor, care au fost majoritare în online şi în mass media, din păcate rezultatele şi prezenta la vot au fost cele pe care le ştim. (O dovadă a faptului că România profundă e foarte departe de România online).
Revenind la societatea mobilă şi la tot ce s-a construit în jurul #unitisalvam, pe 25 mai cei implicaţi au dat dovadă de lipsă de fler, de simţ social. Mai mult, din cauza discuţiilor din jurul fetei care se pişă pe el de vot, lucrurile au degenerat iar toată ideea s-a transformat în conştiinta publică în ceea ce am putea numi societatea futilă.
În 2014 românul e în continuare iute la mânie dar degrabă înfierătoriu pe orice subiect, fără să mai stea să analizeze ori să cerceteze, aşa că a fost nevoie doar de un pretext pentru ca orice aspect pozitiv al mobilizării din lunile trecute să ajungă pe planul doi. Mai sus e link către un interviu cu Alina Dumitriu, cea care a avut nefericita inspiraţie să apară în Piaţa Universităţii pe 25 mai cu respectivul tricou.
Alina are 35 de ani, de nouă ani are o asociaţie care asigură sprijin pentru grupurile vulnerabile la HIV (heroinomani, prostituate, copii ai străzii etc), are o o fată de 15 ani pe care şi-a dorit-o şi a crescut-o singură. Din păcate 95% din cei care ştiu povestea cu tricoul, nu vor afla niciodată toate astea, nu e sigur nici că îi interesează.
Episodul, pe undeva nedrept, arată cât de uşor se poate pierde susţinerea publică şi cât de uşor se poate transforma pentru opinia publică această societate mobilă cu ai ei cetăţeni upgradaţi într-o societate mai degrabă futilă, cu cetăţeni implicaţi, activi, plini de energie şi imaginaţie, dar nu tocmai serioşi ori suficient de maturi şi capabili de a schimba ceva în realitate.
Nu ştiu dacă va mai exista în viitorul apropiat vreo cauză care să mobilizeze în asemenea măsură tinerii în formula consacrată de #unitisalvam, a marşurilor şi a Pieţei Universităţii. Acela e oricum doar vârful icebergului.
Ştiu însă că societate mobilă, cu valorile şi idealurile (care pentru mine sunt: implicarea, valorizarea libertăţii şi a informaţiei…) suntem fiecare dintre noi în măsura în care ne asumăm acest rol, aşa că stă în puterile noastre ca aceasta să nu se transforme într-o societate futilă.
Nu de alta dar exemplul personal e cel mai puternic tool de convingere.