Decembrie ’89 – 23 de ani. Nu ai voie să uiți !
La Timișoara au deja loc primele evenimente care marchează cei 23 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, evenimente care au dus pe 22 Decembrie la fuga lui Ceaușescu și la căderea unui sistem.
Revoluție, lovitură de stat, o mare și sinistră mascaradă orchestrată de « aginturili străini » încă nu e foarte clar ce a fost, (posibil câte puțin din fiecare) și în definitiv acum la mai bine de două decenii parcă nu asta e cel mai important.
Într-un an în care românii i-au votat într-o proporție îngrijorătoare pe urmașii direcți ai fostelor structuri de partid e cel mai bun moment să stăm un pic și să ne amintim ce a însemnat decembrie ’89 pentru fiecare dintre noi, începând cu amintirile din zilele alea și la entuziasmul și speranțele (naive și nu tocmai justificate) pe care le trăiam în primele luni din ’90.
Lovitură de stat sau Revoluție, evenimentele din decembrie ’89 au adus niște schimbări pe care am impresia că începem să le uităm. Libertatea de exprimare și accesul la informații, dreptul de a te stabili oriunde în țară și de a călători în străinătate, intr-adevăr suficient restricționat până prin 2000, sunt poate cele mai importante. Asta ca să nu amintesc de tot ceea ce astăzi e considerat o banalitate, faptul că își poți cumpăra oricând o bucată de pâine, un kilogram de carne sau zahăr sau câte ouă vrei tu.
Avem astăzi toate astea pentru că atunci au existat oameni care au avut curaj, pentru că alături de ei au venit alte câteva mii, câteva zeci de mii, la Timișoara, apoi la București și în restul marilor orașe. O parte din ei au plătit cu viața curajul de a ieși în stradă, de a cere Libertate.
Nu avem dreptul să îi uităm pe acești oameni și sacrificiul lor, nu avem dreptul să ne batem joc de șansa care ni s-a oferit în decembrie ’89.
Cine își uită istoria are toate șansele să o repete și cred că nu își dorește nimeni asta!
Din păcate, sărăcia, incultura politică și interesul clasei politice (mult prea puțin schimbate, față de perioada comunistă) fac ca românul simplu să privească cu o detașare și indiferență deja periculoasă momentul ’89, asta ca să nu mai spun de copiii, tot mai mulți deja, pentru care Ceaușescu și comunismul sunt doar un subiect de povești.
Nu știu ce se va organiza în țară în perioada asta și cu prilejul zilei de 22 decembrie, cum va exploata noua putere momentul. Vom avea probabil și o serie de manifestări organizate de Asociațiile de Revoluționari, care sper să aibă cât mai puțin conotații politice și la care m-aș bucura să participe cât mai mulți tineri.
Așa cum spuneam, la Timișoara au loc primele evenimente. Pe lângă cele organizate de oficialități și de Asociațiile de revoluționari, mâine, 16 decembrie de la ora 17 se desfășoară Marșul pentru comemorarea Eroilor Revoluției. Plecarea va avea loc în Piața Maria cu o oprire pe treptele Catedralei și cu depunere de coroane și moment de reculegere în Cimitirul Eroilor.
Oricât de dezamăgiți sunteți de prezent, de ce se întâmplă în politica de azi, nu renunțați la sepranță și mai ales nu uitați că, schimbarea ține și de noi.
În Decembrie ’89 au fost oameni care au crezut asta și au reușit să ne ofere Libertate.
Mulțumim.