Depeche Mode la București sau România o țară de depechiști (cronică)

Depeche Mode au revenit la București în cadrul Delta Machine Tour care promovează albumul omonim lansat în a doua parte a lui martie. După o primă întâlnire memorabilă în 2006, și o altă întâlnire ratată în 2009 atunci când Depeche Mode anula o serie de concerte în ultima clipă, pe 15 mai 2013, fanii români au avut ocazia să se reîntâlnească cu Dave, Martin și Andy în ceea ce a fost al doilea concert pe Arena Națională varianta modernă.

Chiar dacă din 2006 și până acum industria de evenimente a evoluat foarte mult și publicul de la noi a tot avut parte de concerte mai mici și mai mari, Depeche Mode se pare că au o relație specială cu fanii de la noi care s-au grăbit să cumpere bilete pentru concertul din mai 2013, astfel că cele două categorii de la Gazon s-au epuizat cu foarte multe luni înainte, încă de la începutul anului. Cu toate astea, în ciuda cifrei de 50.000 de oameni avansată cu voioșie de presa, stadionul n-a fost plin (o situație oarecum explicabilă prin faptul că o parte din fani au și variantele Budapesta și Belgrad).

Seara a fost deschisă de F.O.X. (care până nu demult se numeau Angry vs The Bear) un trio britanic indie electro-pop. Despre alegerea aceasta făcută de managementul turneului nu prea avem ce să comentăm, tinerii britanici cântă ceva între Garbage, Skunk Anansie și The Cardigans (așa ca să fac o clasificare la modul barbar) s-au achitat cu bine de misiunea ingrată de a cânta în fața unui public care abia atunci se strângea. Din cât am ascultat au un sound corect, așa cum le-a fost și prestația, rămâne de văzut dacă pe viitor vor reuși să își creeze și o identitate proprie astfel încât să mai auzim de ei.

Sincer să fiu îmi propusesem să trăiesc concertul la gazon A, la maxim 50 de metri depărtare de băieți. Conjunctura a făcut să ajung undeva mult mai departe decât mi-aș fi imaginat că aș putea ajunge vreodată. Ceea ce în primă fază m-a cam indispus, cu atât mai mult cu cât sunetul la F.O.X. a și avut momente in care era ”cam groaznic”.

Cu toate astea, ce a urmat m-a făcut să uit de aceste inconveniente și să o iau ca pe o experiență și ca pe o ocazie de a trăi concertul în mijlocul unor oameni care nu știau probabil decât vreo 2-3 piese din setlist. Sonorizarea n-a fost grozavă, mai e încă de lucru la partea asta, dar per ansamblu cred că a existat un progres față de concertul RHCP de anul trecut.

Depeche Mode au intrat pe scenă în jur de ora 21 pe acordurile piesei Welcome To My World, piesa care deschide noul material Delta Machine, invitându-ne parcă să lasăm totul deoparte și să intrăm în lumea lor. A urmat apoi Angel, după care a început incursiunea în istoria trupei, cu Angel, Walking in My Shoes, Precious, Black Celebration, Policy of Truth ori Barrel Of A Gun.

Am avut după aceea parte de un prim moment dedicat lui Martin Gore, care a interpretat Higher Love  și When The Body Speaks (dacă nu mă înșel) pentru ca mai apoi să revenim la Delta Machine cu Heaven si Soothe My Soul.

Cum era de așteptat, punctul culminant al serii a fost momentul cu Enjoy The Silence și Personal Jesus pe care Depeche le-au cântat una după cealaltă. La fel de reușite au fost alegerile pentru Encore, mai ales finalul cu Just Can’t Get Enough, I Feel You și Never Let Me Down Again.

Dacă le-aș fi notat la cald, probabil că ar fi fost interesante și niște considerații despre fiecare piesă în parte, deși pe de altă parte exercițiile astea sunt atât de personale încât nu știu dacă si-ar fi avut locul aici.

Așa că mă opresc cu considerațiile despre setlist spunând că cel puțin pentru mine a fost o combinație perfectă între piese mai vechi și mai noi, chiar și modul în care le-au ordonat mi s-a părut unul foarte inspirat. Am fost tentat să zic la un moment dat că setlistul ar fi cam ”comercial” dar am realizat că pe lângă piesele știute e toată lumea, includea și câteva delicii fine pentru cunoscători.

Partea de visuals e una într-adevăr deosebită, se simte mâna lui Anton Corbijn, și completează reușit show-ul. Sugestive, spectaculoase, simple, șocante, inspirate,  sunt doar câteva cuvinte care se potrivesc pentru o eventuală descriere.

Dacă inițial am fost aproape dezamăgit de numărul relativ mic de spectatori, trebuie să spun că asta nu s-a simțit iar apropierea dintre public și trupă a fost și de data aceasta una totală. Chiar dacă Dave n-a ieșit din nota lui obișnuită și nu a fost extrem de comunicativ, publicul a cântat aproape toate piesele și sunt convins că numărul curioșilor a fost ieri seară mai mic decât cel al fanilor care așteptau o nouă ocazie să îi vadă pe Depeche live.

De aici și titlul pe care l-am ales România o țară de depechisti, justificat de altfel, dacă ne gândim că Depeche Mode e singura trupă ai cărei fani au un nume propriu.

Pentru că e cazul să mă apropii și de final, ieri seară Depeche Mode a oferit încă o seară de neuitat. Am văzut un Dave plin de energie, la fel de expresiv pe scenă ca întotdeauna, gata oricând să mobilizeze publicul, un Martin sensibil atunci când momentul o cere și un Andy la post ca întotdeauna. Pe scurt, am văzut o trupă Depeche Mode care a avut chef să cânte și cred că toată lumea a simțit asta.

A fost al doilea concert Depeche Mode pe care îl trăiesc, la ora asta spun că mi-a plăcut mai mult decât cel din 2006, cu toate acestea o să mă feresc de o paralelă între cele două experiențe pentru că ar fi atât de multe de luat în calcul încât aș ajunge să mă pierd în detalii.

Cert e că am plecat de pe Arena Națională cu gândul că nu o să îi ratez nici data viitoare când ajung în zonă.

Am mai plecat și cu imaginea celor de la F.O.X. care erau undeva în afara stadionului împărțind flyere/ CD-uri și stând de vorbă cu nu foarte numeroșii amatori (probabil că nu erau acolo de bună voie, dar faptul în sine e de apreciat), dar și cu imaginea unui tânăr întreprinzător, care undeva la câteva sute de metri de stadion vindea afișe. Recunosc, am avut un prim impuls să îmi iau și eu unul.

Povestea Depeche Mode – Delta Machine Tour 2013 se încheie aici pentru mine.

Voi cum ați trăit concertul Depeche Mode de ieri de pe Național Arena, vi s-a părut o seară reușită?

 

p.s. Pozele sunt făcute cu telefonul, făcute fără nici o pretenție, doar în ideea de a avea doar materiale proprii.