Despre câini şi (ne)oameni

Discuţia despre eutanasiere, ne-eutanasierea, adoptarea sau ne-adoptarea câinilor comunitari, ONG-uri, cât de cel mai bun prieten al omului e câinele sau ce pericol pe care îl reprezintă el pentru societate (bucureşteană în principiu, sau cea de prin alte oraşe pe unde mai există problema asta) a fost la ordinea zilei săptâmâna trecută.

Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt tocmai un fervent activist pentru cauza animalelor, că imi plac căţeii, dar îi prefer pe ai vecinilor şi şi pe aceia nu neapărat vânzolindu-se pe lângă mine.

În plus toată chestia asta cu câinii din faţa blocului, rozând oase la intrarea în măcelărie, lătrând la maşini la fiecare intersecţie continuă să mi se pară chiar şi după mai bine de un an oarecum suprarealistă.

Aşa că nu ţin să îmi dau cu părerea despre problema asta, insă pentru că acum vreo două săptămâni am trecut printr-o întâmplare hai să îi zic neobişnuită, mai jos îmi voi exersa talentul narativ, urmând ca fiecare să tragă concluziile lui.

Eram în unul din parcurile oraşului, pe malul unui lac, un grup de vreo 7-8 persoane, într-o plimbare foto cum s-ar zice. La un moment dat apare un căţel, de talie medie, adică nu era nici un dulău fioros, dar era suficient de mare încât să fii atent la el atunci când începea să latre.

Căţelul era vesel si jucăuş, cred că destul de tânăr, sărea pe lângă noi, mai lătra la cate un biciclist, interesant că nu la toţi. A mers cu noi vreo 100 de metri, fără să dea nici un semn de agresivitate.

La un moment dat a trecut un cetăţean, pe biciletă. Azorel ăsta, a început să latre omul s-a oprit, câinele s-a astâmpărat, mai ales că A, care are o înţelegere mai aparte a animalelor strâns legată de profesia părinţilor ei, putem spune, şi de ceva experienţă în lucrul şi traiul cu animalelor, s-a băgat între ei şi a liniştit câinele. Cetăţeanul respectiv în loc să îşi vadă de treabă a simţit nevoia să se dea mare si a întors el bicicleta să ameninţe şi să lovească animalul.

Am încercat să îi explicăm să şi vadă de drum că nu face decât să agite câinele pe care noi încercam să îl liniştim. Cetăţeanul nu s-a lăsat până nu a lovit câinele, care din păcate a reuşit la rândul lui să îl zgârie. Eram intre câine A si nenea ăsta, şi în mod surprinzător nu mi-a fost nici un moment frică pentru că se vedea clar că animalul nu face decât să se apere şi n-o să se apuce să muşte în dreapta şi în stânga.

Cetăţeanul respectiv “agresat” de cîine a fost preluat de alţi cetăţeni care nevăzând toată povestea îl căinau şi comentau cu privire la agresivitatea câinilor.

Într-un final am plecat de acolo. Căţelul a mai rămas în raza noastră vizuală, aşa că 300 de metri mai departe, în timp ce se juca pe un deluşor am văzut cum un alt individ pe bicicletă a urcat el foarte frumos şi sportiv dealul respectiv, pentru ca la coborăre să se îndrepte direct spre câinele nostru care işi făcea de lucru cu nişte ziare, cu intenţia clară de a-i da nişte picioare.

Căţelul ce să facă? S-a ferit, l-a lătrat un pic, l-a urmărit câtiva metri după care şi-a văzut de ale lui.

Pe noi ne-a mai urmărit o bucată de vreme, pănă a rămas pe undeva să se joace cu alţi căţei.