Despre ce nu am scris…

Despre ce nu am scris în astea trei luni de pauză? Lista e foarte lungă, de fapt sunt două liste, una sub forma unei note pe telefon, cealaltă în carneţelul pe care l-am inaugurat atunci când am început să scriu pe Citadinul. Acolo am inclusiv o grămadă de titluri pregătite încă din decembrie 2011.

Au trecut trei luni de la ultima mea postare. Nu e prima, dar e cea mai lungă pauză pe care o fac, am tot scris despre cum aş vrea să am mai mult timp şi cum din lipsa lui lurcrurile nu se întâmplă aşa cum mi-aş dori aşa că la un moment dat ajung la concluzia că pentru moment n-are rost să mai scriu. Azi nu mă repet.

Înainte de a merge mai departe m-am gândit să notez aici câteva din subiectele pe care le aveam pe listă înainte de ultima pauză. O parte dintre ele şi-au pierdut actualitatea, dar sunt câteva despre care voi ajunge într-un final să scriu.

Într-o ordine aleatorie, cu vagi repere cronologice aş aminti:

– o serie de articole despre social media, cu referire si la modul in care conceptul a evoluat, pănă să ne dăm toţi în bărci pe facebook am avut mIRC, forumuri, hi5, Twitter şi alte ghiduşii;

– un articol cu câteva reguli de bază care ţin de disciplină, de norme SEO, alegerea subiectelor şi a publicului ţintă, fără pretentii de mare expert;

– despre alegerile locale şi dominaţia USL-istă, am chiar un draft despre evoluţia stângii în Timişoara, ca studiu de caz;

– am vrut să scriu despre POLI, mai ales că am reuşit să fiu acolo la ultimul meci; sau despre EURO 2012;

corectitudinea politică e un subiect la care cu siguranţă o să ajung mai devreme sau mai târziu;

– îi datorez cuiva un articol Timişoara mea;

– despre bloggeri si jurnalişti, şi toată confuzia din online, care din păcate nu duce decât la scăderea actului jurnalistic;

– şi aici urmează partea a doua a articolului Nu sunt blogger;

– ce fel de compromisuri facem la locul de muncă, şi cât e acceptabil… sau nu;

– despre rural vs urban/citadin în România anului 2012

– unul din marile rele alea regimului comunist a fost sistemul “repartiţiilor“, efectele se vor vedea decenii de acum încolo;

– am fost şi la ceva concerte, am revăzut-o pe Anneke, i-am văzut pe Linkin Park, am avut o experienţă interesantă şi la Ursus Evolution… well, o să mai fie şi alte concerte;

– despre cuptoarele cu microunde;

Iluminaţii, care iniţial se pare că u fost nişte băieţi din Bavaria, mari fani ai Masonilor, pot fi şi ei un eventual subiect.

Cam atât despre ce nu am scris, că e momentul să mă opresc şi să mă gândesc la ce voi scrie in următoarele două săptămâni.

Bineînţeles, sugestiile, criticile şi ideile sunt aşteptate cu cea mai mare deschidere.

Similar Posts