Despre insomniile mele.

Nu am fost niciodată un insomniac, nu în sensul propriu al cuvântului, dar de când mă ştiu îmi lua în ceva vreme până să adorm. De câţiva ani, programul încărcat şi culcatul la ore în general mici m-au cam scăpat de problema asta a insomniei, lucru de care ar trebui să mă bucur şi să constat că în orice situaţie poţi găsi şi un aspect pozitiv, nu-i aşa?

Aproape că uitasem de nopţile în care între 1 şi 2 încercam să adorm, la 3 și ceva mă gândeam să mă dau jos din pat şi să mă apuc de ceva constructiv iar de pe la 4 încolo ajungeam în faza de resemnare şi aşteptam să adorm, ceea ce se întâmpla aşa, în jur de ora 7.

Mi-am adus însă aminte de ele săptămâna trecută, când în loc să bifez noapte din 2012 cu cele 8 ore regulamentare de somn dormite, am ajuns să fac inventarul nopţilor nedormite de-a lungul anilor.

Într-un fel, au fost mai degrabă nopţi nedormite decât insomnii, deşi în definitiv în accepţiunea curentă orice tulburare a somnului, din punct de vedere a duratei şi/sau a calităţii poate fi incadrată la categoria insomnie..

Despre insomnie există o întreagă bibliografie, nimic mai normal dacă ţinem cont de faptul că e o treime din adulţi se plâng de faptul că suferă ocazional de insomnie (10% dintre ei fiind diagnosticaţi cu insomnie “autentică”) aşa că, fără să intru în detalii, mă simt cumva obligat să ofer discuției un foarte sumar cadru teoretic.

Termenul insomnie vine din latinescul “insomnia” şi a fost folosit pentru prima dată în secolul XVI. Există mai multe tipuri de insomnie, în funcţie de durata în care se manifestă, de vârsta pacientului, dar şi de alţi factori (starea generală de sănătate, stilul de viaţă, nivelul de stres la care e expus…). În 1990 o fost redactată “Clasificarea Internaţională a tulburărilor de somn” (puteţi afla mai multe aici, site în limba engleză) iar celor interesaţi le propun şi, un site în limba română, dedicat tulburărilor somnului.

Pentru cei mai puţini curioşi, rezum discuţia spunând că insomnia apare (excludem aici cauzele medicale) ca urmare a stresului cotidian sau legat de un episod punctual, dar şi ca urmare a unei vieţi dezordonate sau pur şi simplu din cauza consumului de cafea sau băuturi energizante dozate nefericit (Te trezești obosit, iei o cafea, încă una, încă una pentru ultima parte a zilei… după care te întrebi de ce nu poți să adormi. A doua zi o iei de la capăt…).  Cea mai simplă modalitate de a evita sau scăpa de insomnie este o viaţă ordontă şi o igienă strictă a somnului. Ușor de zis, mai greu de pus în practică.

Revenind la poveştile legate de insomniile mele, îmi amintesc mai ales de perioada liceului şi a facultăţii când, exceptând cazurile în care ar fi putut fi puse pe seama cafelei sau ultimului pahar de Coca Cola, băut prea târziu, se întâmpla ca pur și simplu să nu pot să adorm.. Urmau apoi în ordine, orele de citit, ascultat muzică și într-un final contemplarea ideii de noapte albă.

Cea mai tare insomnie, ca să zic așa a fost chiar în noaptea dinaintea examenului de licență. Îmi amintesc că era foarte cald, că citisem eu cât citisem, și pe la 12 încercasem să dorm, pentru că trezirea era pe la 7 și ceva… Pe la 4 dimineața ajunsesem la concluzia că există și varianta de a da licența în toamnă sau în februarie, și că în definitiv nu e un capăt de țară.

În cele din urmă, am adormit, am prins vreo două ore de somn, m-am dus la examen și l-am luat, fără să se simtă că nu dormisem. (Nu, nu era de la emoții și stres, emoții avusesem la Admitere, înainte de examenul de Română, dar și acum îmi amitnesc și mă mir cât de repede am adormit în seara respectivă, de zici că eu funcționez altfel, liniștea îmi dă însomnii și stresul mă adoarme).

Cam asta ar fi cu insomniile mele, sper ca peste niște ani să mai am și alte povești, pentru că, în felul lor și nopțile astea nedormite, sau orele în care gândurile urmează o traiectorie adesea paradoxală, uneori doar haotică, au și ele farmecul lor.