diminutive enervante

Diminutivele folosite în exces, gratuit și fără nici o noimă sunt din cale afară de enervante. Cu atât mai mult cu cât își pierd practic sensul și rolul firesc, mesajul lor devenind cu totul și cu totul altul.

Daca e să ne luăm după definiție, ea spune:

DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, ființele, însușirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif. (sursă)

Ar mai fi de adăugat că pe lângă nuanța afectivă, construcția poate fi uneori si peiorativă.

Părerea mea sinceră e că până și copiii ajung la un moment dat să se sature să li se tot spună despre băiță, prăjiturică, lăptic și jucăriuțe. (Țin pe această cale să le mulțumesc părinților pentru faptul că mi-au oferit o copilărie liniștită fără să mă tortureze cu absurdități de genul ăsta).

De altfel teorii ale educației spun că după o anumită vârstă e chiar nesănătos pentru psihicul și intelectul copilului să îi vorbești așa, mai ales într-o perioadă în care el nu își dorește decât să îi acorzi importanță și apreciere vorbindu-i ca unui om mare.

Dar nu diminutivele astea mi se par mie cele mai enervante ci, cele de genul sacoșică pe care ți-o oferă tanti la magazin, sau minuțelele în care ajunge taximetristul…

Exagerez dacă vorbesc de ipocrizia din spatele diminutivelor? Că doar, despre asta e vorba în mare parte.

Unii apelează la diminutive, conștient sau nu, ca metodă de apărare, ca metodă de a plasa o discuție într-o poziție inofensivă. Adresându-i-te astfel, interlocutorul nici nu se simte atacat, nici nu te simte nevoia de a păstra o atitudine defensivă.

Ar mai fi de observat că excesul de diminutive e specific unor zone ale țării (deși, din păcate, în ultimii ani, televiziune si mai ales mediul online au dus la preluarea anumitor expresii și construcții lingvistice absolut peste tot).

Diminutivele, atunci când sunt folosite în exces pot fi considerate și o modalitate facilă (care putem spune că denotă un echilibru psihic/emoțional nu tocmai stabil) de a fugi din fața unei realități mult prea dure, sau un mod de a-(și) ascunde faptul că in definitiv ești în stare să faci orice pentru a-ți atinge scopul. Dar asta e însă o simplă observație personală, neverificată ori susținută de vreun studiu.

Te poți molipsi de “diminutivită”?

Chiar și fără să fii Răducioiu ajungi să nu mai resimți anumite aberații lingvistice, dar cu disciplină și autocontrol poți să stai departe de diminutivuțele nepotrivite.

Care e cel mai enervant context în care te-ai lovit de diminutive enervante? Sau care ar fi cel mai aberant diminutiv pe care l-ai întâlnit?

P.S. Sugar, motanul nostru cel viteaz e de acord cu mine, spune si el: Nu Diminutivelor!

Mai citesti ceva?

8 comments


Mita / 18 Dec

Gradi si buni sint cele mai enervante.
- Reply
  
  citadinul / 18 Dec
  
  tehnic vorbind, gradi, buni si alte asemenea sunt de fapt prescurtari. poate ajung si la ele la un moment dat.

Ihrielle / 04 Jan

“Bănuţii” şi “omuleţii” sunt, pentru mine, tortura supremă.
- Reply
  
  citadinul / 05 Jan
  
  ooo, da, omuleții e iarăși o treabă sinistră.
  
  problema e că mi se pare că povestea asta cu diminutivuțele ia o tot mai mare amploare în ultima vreme. cine știe unde ajungem.
  - Reply
    
    Ihrielle / 07 Jan
    
    La “nebunei”. Că și ăsta este un diminutiv de largă circulație.
    - Reply
      
      citadinul / 12 Jan
      
      sa stii ca inca mai mai bantuie nebuneii tai.

compact / 23 Feb

… tend sa cred ca reflecta un complex de inferioritate, asa cum am citit si aici: http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=41433
Ma alatur voua, pt. ca am obosit sa ascult diminutivele pe care invatatoarea copilului meu nu numai ca le foloseste continuu, ci cahiar ii obliga pe copii sa vorbeasca asfel (poate nu va vine a crede, a incercat sa ne sugereze si noua, parintilor, o asemenea abordare a substantivelor!!!!!)
Discutam de copii de clasa a 4-a, care deja au cam inceput sa se amuze pe fata de aceste fandoseli. Exemple: carpulita, senvisel, bananica, usita (a clasei!!!), creionas, buretel, bancuta, unghiute, batistuta, prafulet, hainita (le-a interzis “hainuta”, zice ca nu e corect), acasica samd, ca mi le toarna pustiul zilnic.
Mai mult, incearca a folosi diminutive care, cred eu, nu s-au inventat, in incercarea de a le da raspunsuri copiilor, care o ataca: “Doamna, dar cum am putea spune mai alintat la portocala?” Zice: portocuta!!!! sau cretuta, nuculita (nu nucsoara, atentie) si altele. Am uitat sa precizez, e extrem de incapatanata, iar discutiile pe aceasta tema nu sunt hazlii, ci cat se poate de serioase, cu remarci de genul “parca ati fi fara suflet, mai copii, cand oti invata si voi sa vorbiti mai dulce, sa mangaiati cuvintele”.
De curand, m-a sunat iritata sa-mi spuna ca o provoaca si o sfideaza baiatul (nu mai era baietel), dar am aflat de la colegi care a fost faza: a intrebat-o cum sa alinte cuvintele “tema” si “matematica”, ceea ce a determinat o neasteptata ramanere fara… cuvintele.
Asta e cu diminutivele unora… Si intr-o scoala mare, din mijlocul orasului…
Poti sa-i zici ceva? Incearca numai, si are ea grijulica de copilasul tau…
- Reply
  
  citadinul / 26 Feb
  
  nici nu stiu ce sa zic. de amuzant, e amuzant, dar e cam trista situatia.
  
  tot ce putem face noi, ca parinti si nu numai, e sa semnalam penibilul situatiilor de acest gen…