Dumnezeu s-a născut în exil – Vintilă Horia

Dumnezeu s-a născut în exil al lui Vintilă Horia este poate cel mai important roman el exilului românesc şi în acelaşi timp unul din romanele încă insuficient cunoscute publicului român. Tot aşa cum şi Vintilă Horia este şi astăzi un personaj şi un autor mai degrabă de nişă, dacă îi e permisă exprimarea.

(Nu pot să nu mentionez aici faptul ca la finalul lui 2014, cu ocazia Centenarului Vintilă Horia, Cristian Bădiliţă are marele merit de a fi organizat la Craiova Simpozionul – Vintilă Horia o sută de ani de la naştere dar şi alte evenimente conexe).

Publicat în limba franceză cu titlul Dieu est né en exil, romanul a fost iniţial refuzat de edituri, pentru ca mai apoi să câştige Premiul Goncourt în 1960. Vintilă Horia devine astfel primul autor român ce câştigă acest premiu emblematic pentru literatura francofonă.

Presa franceză dar şi publicul au primit cu multe elogii romanul lui Vintilă Horia, au fost scoase noi ediţii şi se vorbea de o serie de traduceri în mai multe limbi.

Vintilă Horia, ataşat de presă al Ambasadei de la Viena în 1944 a fost pentru aproximativ un an prizonier german, în ultima parte a razboiului şi nu a mai revenit în România sovietizată, preferând un exil deloc comod, în Italia, Argentina, Spania, Franţa şi apoi din nou în Spania.

Povestea romanului Dumnezeu s-a născut în exil şi a Premiului Goncourt din 1960 capătă o nouă turnură după ce Securitatea trimite la Paris un dosar cu articole “naziste” publicate de Vintilă Horia în anii ’30.

Nu a contat faptul că acuzaţiile nu erau reale, că fragmentele erau scoase din context, şi nici zecile de luări de poziţie ale autorului, presa franceză l-a transformat peste noapte din “prinţul exilului” în “militantul nazist” responsabil de tot răul din lume.

Premiul Goncourt nu i-a putut fi retras, autorul român a renunţat însă la el, ceremonia de decernare nemaiavând loc niciodată.

Cea mai recentă ediţie (cred) a romanului Dumnezeu s-a născut în exil apărută la editura Art, propune, prin grija doamnei Marilena Rotaru, un dosar complet al premiului Goncourt 1960 şi în acelaşi timp textul Despre degradare şi risc, scris de Vintilă Horia în 1961, un text ce oferă o imagine completă a “istoriei” a momentului Goncourt 1960.

Având ca punct de plecare un “pseudo-jurnalul de exil” al poetului Ovidiu Naso, obligat de împăratul Augustus la domiciliu forţat la Tomis, printre barbari, autorul merge mult dincolo de drama personală a poetului roman.

“Simpla poveste” cu daci şi cu romani devine în fapt o metaforă pentu rezistenţa în faţa oricărui tip de autoritate dictatorială. Pentru daci viaţa are un sens, iar acest sens e dat de Dumnezeu, de credinţa în Zamolxis, o credinţă ce pare că prefigurează creştinismul.

Pe parcursul celor 8 ani ai jurnalului, Ovidiu ajunge să înţeleagă şi să se apropie de oameni, ajunge să transforme exilul în revelaţie şi într-o redescoperire a propriei existenţe, reuşimdă să lase în urmă dramele de la Roma.

Vintilă Horia este la rândul său Ovidiu, ba chiar unul mai tânăr, de unde şi nevoia de a transforma exilul într-o experienţă pozitivă, de a nu rămâne într-o expectativă pasivă. (În anii ’60 nu cred că spera cineva într-o schimbare a regimului din România în anii ce urmau să vină). De altfel autorul a subliniat latura autobiografică, fie ea şi simbolică a romanelor sale.

Este de înţeles succesul de care s-a bucurat Dumnezeu s-a născut in exil, pasajele despre lumea romană, secvenţele idilice din sălbatica dar frumoasa Dacie, plus o doză de mister, poezie şi misticism, originea exotică a autorului, au fost tot atâtea puncte în plus pentru cititorul francez şi occidental.

În acelaşi timp, romanul are acelaşi farmec, poate chiar mai mult sens, şi pentru cititorul român de astăzi, din 2015.

Vintilă Horia are meritul de a fi ştiut să construiască un univers romanesc deschis, din care fiecare rămâne cu ceea ce i se pare relevant, fie că e vorba de povestile cu daci, de speranţa pe careţi-o dă credinţa sau de importanţa de a transforma exilul, de orice fel ar fi el, într-o experienţă pozitivă.

Nu sunt un “dacofil“, dar pot înţelege raţiunile romaneşti pentru care Vintilă Horia a mers în direcţia asta, cu inerente mici exagerări, cu atât mai mult cu cât, aşa cum spuneam, primul lui public al romanului a fost cel francez.

Dumenezeu s-a născut în exil nu se găseşte foarte uşor în librării, dar e disponibil pe siteul editurii ART, în acea ediţie de care aminteam şi pe care am citit-o şi eu.

 

Vintilă Horia e doar unul din marii autori ai exilului românesc mult prea puţin citiţi, citaţi, editaţi şi apreciaţi. De ce? Nu am un răspuns exact.

 

 

În încheiere vă recomand un volum apărut extrem de recent la Editura Vremea, editat de Cristian Bădiliţă şi Silvia Colfescu, Memoriile unui fost săgetător – Horia Vintilă.