După nişte ani de Bucureşti
Zilele acestea se împlinesc 5 ani de când veneam prima dată spre Bucureşti, la Alexandra, cea care a devenit între timp soţia mea. Zic eu că e un moment bun pentru câteva consideraţii legate de oraşul în care mi-am petrecut câţiva ani din viaţă.

Nu era prima dată când ajungeam în Bucureşti, un oraş care poate fi extrem de puţin atrăgător pentru cineva obişnuit cu un alt ritm de viaţă şi mai ales cu un oraş mult mai puţin “solicitant”. Din vizitele precedente (vreo 10 în 25 de ani, în general de câte o zi sau două) oraşul în sine nu îmi lăsase o impresie neapărat negativă. Asta chiar dacă e dezordonat şi într-o perioadă nu era tocmai curat iar cârdurile de câini te întâmpinau la fiecare colţ de stradă (partea cu câinii find valabilă şi astăzi). Cât despre locuitorii de care mă loveam pe stradă, mulţi se dovedeau a nu fi exemple de civilizaţie, o parte din ei vorbeau o limbă română cu accent şi nu tocmai corectă din punct de vedere gramatical.
Nu o să intru în detalii personale, ideea e că la un moment dat am luat decizia ca pentru o perioadă familia noastră să rămână în Bucureşti, aşa că eu am lăsat Timişoara “mea” şi m-am adaptat la un gen de oraş cu totul diferit faţă de ce mai experimentasem.
Aş fi ipocrit să mă plâng de cât de greu a fost să mă “adaptez”, pentru că n-a fost (deşi, pe de altă parte, întotdeauna o să mă simt “în trecere” aici). Am lucrat mai bine de un an de acasă, aşa că nu m-am lovit de experienţa traumatizantă a mijloacelor de transport în comun (da, ştiu că mii de oameni fac asta zilnic în întreaga lume), iar apoi am avut treaba în zona veche a Bucureştiului departe de blocurile gri şi construcţiile comuniste fără personalitate. Pe de altă parte, chiar dacă îmi lipsesc parcurile şi nu o să mă obişnuiesc niciodată cu cartierele de blocuri, cel puţin am avut ocazia să descopăr farmecul de a locui la etajul 9.
Chiar dacă şi acum “strada” mi se pare agresivă şi chiar sunt mulţi dubioşi, aş fi nedrept să spun că oamenii de aici sunt naşpa, în definitiv nu poţi să generalizezi atunci când te referi la locuitorii unui oraş. De altfel, din propria experienţă pot spune că sunt destui oameni chiar faini în zonă. Şi mă refer şi la cei pe care îi poţi întâlni pe stradă, la magazin sau la coadă la supermarket.
Pe de altă parte, aici, mai mult decât în alte oraşe, experienţa de viaţă şi impresia despre oraş depind foarte tare de zona în care trăieşti şi locuieşti, una e Tineretului – Timpuri Noi, alta e Ghencea sau ….Şoseaua Căţelu, asta pentru că discrepanţele pot fi foarte mari.
Din păcate, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor oraşelor mari, aici ajung şi tot felul de indivizi stresaţi, agitaţi şi puşi doar pe căpătuială. Bucureştiul mai are şi dezavantajul de a avea în preajmă câteva judeţe sărace în care rata analfabetismului bate recordul pe ţară (nu o spun eu, o spun cifrele). Rezultatul e cel care se vede pe stradă adica “antrenprenori” care oferă 5 perechi de şosete la 10 lei în centru, în faţă la Unirea şi alte cele…
Experienţa mea în Bucureşti a fost una interesantă şi în mare parte pozitivă atât personal, profesional sau din punct de vedere “cultural”. Cu toate astea cred că acum sunt mai Timişorean decât atunci când am ajuns aici. Şi nu, nu e vorba de “autosugestie”, e vorba de faptul că fiecare dintre noi se formează şi se identifică cu un anumit model cultural, i se potriveşte un anumit spaţiu cultural. (Nu mă refer aici la cei pe care îi trăieşte viaţa sau la cei interesaţi doar de contul din bancă).
Despre “aroganţa miticilor” nu ştiu ce să zic… probabil că fiind din Timişoara e cam clar că nu e loc de glumiţe din astea aşa că nu am avut parte de discuţii de genul ăsta. Oricum… în general am dat peste oameni mai degrabă relaxaţi în privinţa asta.
Despre bugetul naţional care e împărţit discreţionar la Bucureşti, păi cam aşa e. Doar că vinovat nu e bucureşteanul de rând, ci tocmai politicianul pe care l-ai/l-am votat care acceptă să fie sclav al partidului şi nu mişcă un deget în favoarea regiunii sau a oraşului în care a fost ales.
Ca o concluzie a acestor ani aş spune că am învăţat să văd şi partea pozitivă a oraşului, tot aşa cum de la distanţă am observat şi ce ar mai fi de ajustat în Timişoara.
O să rămân cu o amintire plăcută a acestor ani, voi reveni cu plăcere prin Bucureşti, dar aştept şi pregătesc deja momentul în care ne vom muta în Timişoara,