Editurile româneşti, bloggerii şi vânzările în 2013
În România vânzările de carte nu şi-au revenit din criza de acum câţiva ani iar editurile romaneşti au în continuare o misiune grea. Au însă la dispoziţie şi un spaţiu nou pe care îl pot exploata, online-ul. După ce anul trecut scriam despre prezenţa editurilor pe facebook, astăzi profit de ocazie pentru a duce discuţia un pic mai departe.
Ocazia e apariţia rezultatelor campaniei Biblioteca Bloggerului Român 2013, o campanie care a mobilizat o buna parte din oamenii activi în online-ul românesc, şi care, cu toată relativitatea inerentă eşantionării, oferă cel puţin o faţetă din discuţia mai complexă legată de edituri, vânzări, promovarea în online dar nu numai.
Înainte de toate, propun o scurtă trecere în revistă a câtorva dintre cele mai vândute cărţi în România anului 2013.
Lucian Boia cu Sfârşitul Occidentului, Între acte de Radu Beligan, Exerciţii de echilibru de Tudor Chirila, Uibesc de Iv cel Naiv, dar şi Supuse sau rebele de Aurora Liiceau, De veghe în lanul de Secară, Viaţa lui Pi de Yann Martel, Marele Gatsby de F.S. Fitzgerald, Parabolele lui Isus de Andrei Pleşu, Paulo Coelho cu Manuscrisul găsit la Accra, Jocurile Foamei de Suzanne Collins ori Jocul Lui Ender de Orson Scott Card ar fi doar câteva dintre romanele cele mai vândute în 2013.
Despre piaţa de carte ar mai fi de spus că în 2013 cele mai mari vânzări au fost înregistrate de Editura Litera, că în general piaţa a stagnat, singura zonă dinamică fiind vânzările online de carte.
În Biblioteca Bloggerului Român, între cele mai citite 20 de romane, respectiv cei mai citiţi 20 de autori regăsim editurile ALL, Humanitas, Nemira, Polirom, Niculescu, Art, For You, Curtea Veche, Lider şi un volum publicat de Compania Dan Puric.
Surprinde lipsa Editurii Litera, în condiţiile în care a lansat volumul Prea multă fericire semnat de Alice Munro, câştigătoarea Nobelului în 2013, şi mai mult de atât Editura Litera are o prezenţă importantă în social media.
La polul opus, editura ALL, care a dat cel mai citit roman Şoseaua Căţelu 42, şi care se regăseşte în lista extinsă cu multe alte romane, culege acum “roadele” apropierii de bloggeri şi a campaniilor (vALLuntar) din ultimii ani.
Dintre celelalte edituri care au mai multe cărţi în listă, Humanitas e în ultima vreme extrem de aproape de cititori pe care îi aşteaptă la intâlniri cu autori, Polirom organizează de asemenea o serie de întlniri, însă Nemira e editura care s-a orientat mai decis spre online. În perspectivă ştiu că vor pune mai mare accent pe “promotorii” online şi, mai mult de atât, pregătesc un portal care să reunească toate siteurile din reţea.
Una din concluziile campaniei Biblioteca Bloggerului Român ar fi că nu există prea multe legături între bloggeri şi edituri, dar şi că succesul unei edituri nu depinde neapărat de prezenţa în online. Ţinând cont de faptul că rezultatele au ca punct de plecare un top personal, iar participanţii nu sunt reprezentativi decât pentru o anumită categorie de cititori, evident prezenţa sau absenţa unei edituri în top nu oferă o măsură a succesului editurii respective.
Din toată discuţia asta ar fi de reţinut faptul că online-ul va însemna din ce în ce mai mult pentru piaţa de carte iar editurile au tot interesul să investească în zona asta. Un site decent, cu un magazin online, e doar punctul de plecare. Din păcate, nici măcar editurile care au conturi active, pe facebook de exemplu, nu au cele mai adaptate strategii, nu valorifică la maxim ceea ce oferă platforma respectivă, spun asta cu toată consideraţia pentru cei care lucrează şi se ocupă de conturile respective.
În ceea ce-i priveşte pe bloggeri, editurile româneşti probabil că le vor acorda mai multă atenţie, şi în principiu ar putea rezulta o relaţie interesantă din care toată lumea să aibă de câştigat.