Ernesto Sabato – Înainte de tăcere (+ Lisa Gerrard)

Înainte de tăcere, testamentul cultural şi spiritual al lui Ernesto Sabato, e practic o colecţie de teme de gândire şi poate, o sinteză personală a ceea ce a însemnat secolul XX pentru umanitate. Publicat cu titlul original Antes del fin, volumul se vrea a fi un ultim mesaj lăsat tinerilor de către autorul argentinian ce avea la acea epocă 87 de ani.

ernesto sabato inainte de tacereNu pot să nu mă întreb cum ar fi sunat paginile acestui volum dacă Ernesto Sabato ar mai fi aşteptat câţiva ani până să îl publice. De altfel înainte de dispariţia sa, în primăvara lui 2011, cu două luni înainte de a împlini 100 de ani, sub semnătura lui Sabato au mai apărut două eseuri, La resistencia (2000) şi España en los diarios de mi vejez (2004).

Tunelul a fost prima mea întâlnire cu Sabato, în aprilie 2000 (ceea ce mă face să cred că era vorba de o ediţie “comunistă”, de altfel mă şi întrebam parcă atunci, cum de a şi trecut de cenzură) au urmat inevitabil, celelalte romane, Despre eroi şi morminte şi Abbadon Exterminatorul (nu mai ştiu exact în ce ordine), însă doar acum câteva săptămâni am găsit întâmplător volumul Înaine de tăcere.

La fel de întâmplător, în timp ce mă gândeam la formula pe care să o aleg pentru rândurile despre volum, am dat peste clipul de mai jos: Lisa GerrardValley of the Moon (felicitări autorului pentru inspiraţie) care surprinde foarte bine ideea volumului.

Ernesto Sabato dedică aceste pagini soţiei sale Matilda şi fiului Jorge Federico (nu, băiatul ăla, Antonio Sabato jr nu are nici o legătură cu Ernesto exceptând originea italiană) pe care îi pierduse deja şi fără de care nu prea îşi mai găsea un rost.

Citind aceste pagini, cu amintiri din şcoală, cu primele căutări ştiinţifice şi artistice din anii 30, cu referirile la suprarealism, la toată nebunia culturală care a marcat secolul XX am simţit că aparţin mai degrabă acelei lumi, care pe undeva chiar s-a încheiat odată cu anul 2000, decât acesteia în care totul trebuie să poată fi cuantificat din perspectivă lucrativă.

Nu ştiu în ce măsură astfel de rânduri mai pot fi de actualitate, în contextul în care ţelul suprem al epocii e să ajungi un cât de bun “meseriaş” ca să poţi câştiga cât mai mulţi bani, indiferent dacă eşti pictor sau zidar. “Cât de mult tânjesc după acel colegiu unde nu se fabricau meseriaşi, unde fiinţa umană era încă integră, unde oamenii apărau umanismul cel mai autentic, iar gândirea şi poezia erau manifestarea aceluiaşi spirit.”

Adevărul e că volumul e destul de trist, Sabato, în ciuda auto-impuselor mesaje pozitive adresate adolescenţilor şi tinerilor, surprinde un status quo al umanităţii care nu e deloc încurajator, în contextul în care “victoria raţiunii” şi tot progresul ştiinţific nu au reuşit să rezolve problemele umanităţii, din contră, la nivel individual omul nu este neapărat mai bun ori mai fericit.

O parte din cele mai importante fragmente se regăsesc în clipul de mai jos:

Nu pot să nu amintesc şi faptul că titlul ediţiei în limba română Înainte de tăcere, se depărtează puţin de esenţa acestor pagini, pentru că din perspectiva lui Sabato, atunci în 1998 după acest volum nu urmează tăcerea ci efectiv sfârşitul. Asta nu îl împiedică să rămână acelaşi idealist, un pic anarhist, dispus să creadă în continuare în salvarea umanităţii:

“Să vă gândiţi mereu la nobleţea acestor oameni care răscumpără omenirea. Prin moartea lor, ei ne dăruiesc valoarea supremă a vieţii, demonstrându-ne că obstacolul nu împiedică istoria şi amintindu-ne că numai omul poate cădea în utopie.

Numai cine va fi capabil să încarneze utopia va fi apt pentru bătălia decisivă, aceea de a recupera partea din umanitate pe care am pierdut-o.”

Dacă nu aţi citit nimic de Ernesto Sabato până acum, nu ştiu câte vă poate spune Înainte de tăcere, pe de altă parte, dacă i-aţi citit deja romanele, merită să căutaţi şi acest volum.

Similar Posts