Europarlamentare 2014 – Ce slogan te convinge?

Au rămas două săptămâni până la alegerile Europarlamentare din 25 mai 2014, campania electorală se cam apropie de final, şi putem spune că pe undeva avem o imagine clară a “ofertelor”. În mod mai mult sau mai puţin direct pregătesc articolul acesta încă de când am văzut primul afiş PNŢ-CD acum multe săptămâni.

eu elections 2014

Primele alegeri Europarlamentare din Romînia au avut loc în 2009 iar prezenţa la vot fost de 28%. În contextul scandalurilor şi mişcărilor de trupe de pe scena politică ce au avut loc în ultimele luni, s-ar putea ca prezenţa la vot să fie de această dată mai apropiată de 50%.

Nu îmi propun să fac aici o analiză sau o prezentare politică, cei interesaţi pot găsi toate detaliile despre Alegerile Europarlamentare pe siteuri ca europarlamentare.eu sau elections2014.eu, aşa că voi vorbi strict despre câteva sloganuri, câteva dintre mesajelşe care au împânzit oraşele. M-am oprit la cele mai importante formaţiuni politice şi la câţiva dintre candidaţii independenţi.

În contextul în care prezenţa se anunţă a fi una relativ redusă, valoarea fiecărui vot este mare, astfel încât creşte şi importanţa mesajului cu care ieşi în faţa alegătorului. Şi tot în acest context, cel puţin teoretic cresc şi şansele candidaţilor independenţi.

PSD-USL : România puternică în Europa – Mândri că suntem Români

E unul din mesajele bune, merge pe mândria românului, pune accent pe ţară şi nu pe Europa, vizualul (atunci când nu foloseşte fotografii din Polonia) e relativ ok, la obiect şi bine orientat pe publicul ţintă. Avantajul PSD e că nu trebuie să convingă pe nimeni, au votanţii lor. Sigur, în cazul lor se ridică întrebarea… cum îi mai poţi lua în serios după aceşti doi ani în care Ponta s-a discreditat (chiar pentru un analist obiectiv) cu un mare talent.

PNL: Eurocampioni la fapte

Un slogan banal, despre care te şi întrebi dacă chiar e pe bune. Afişele nu ajută deloc mesajul, imaginile cu Antonescu şi Johannis sau cu mai mulţi candidaţi PNL în prim plan nu inspiră absolut nimic. “Eurocampionii” te duc de fapt cu gândul la o întrebar eextrem de legitimă: ce treabă am eu cu faptul că ei vor să fie eurocampioni?

PDL: Europa în fiecare casă.

Problema cu sloganul acesta e că suntem în 2014, Europa e deja în fiecare casă! Una din probleme, a doua ar fi aceea că PDL nu se referă practic de loc la România. Nici afişele cu mânilie care protejează casa nu sunt de vreun ajutor.

PMP: Ridicăm România. 

Susţinerea lui Băsescu probabil că face mai mult pentru PMP decât sloganul acesta care nu prea stă în picioare (dacă te gândeşti că Udrea şi alţi oameni de pe acolo tot ridică România de nişte ani). E totuşi de menţionat faptul că mesajul e clar, ne ocupăm de România, nu de poveşti eurpene. Cât despre super afişele de film cu spioni care o au în prim plan pe aceeaşi Elena Udrea, dincolo de penibilul evident… s-ar putea să prindă la o anumită categorie de public.

Forţa Civică: Schimbă-i cu forţa!

Noua Republică: Furatul ucide!

Deşi au câţiva oameni cunoscuţi în rândul lor, ambele formaţiuni şi-au cam consumat energia în lunile premergătoare campaniei. Mesajele sunt mult prea teribiliste ca să convingă pe cineva. E aproape imposibil ca FC sau NR să atingă pragul de 5%

PNŢ-CD: Apărăm România ta

Nu am înţeles de ce România TA şi nu a noastră, sau de ce nu o apărăm împreună? De fapt de ce şi de cine o apărăm? Din păcate un mesaj ambiguu, potrivit poate pentru alegerile locale ori parlamentare dar nu foarte inspirat în contextul unor alegeri Euro-parlamentar. Pentru valorile pe care le reprezintă, sper ca PNT-CD să continue procesul de renaştere, de reaşezare şi la un moment dat să fie din nou un jucător de luat în seamă, pe scena politică de la noi.

PP- DDVotează cu suflet de român.

Un mesaj bun… dar partidul în sine e o ruşine pentru inteligenţa politică a românilor.

Dintre candidaţii independenţi amintesc de Peter Costea şi Iulian Capsali ambii cu mesaje şi programe creştine, orientate pe tradiţie, pe familie. Sloganurile lor sunt simple, directe şi probabil că le vor aduce câte un loc în Parlamentul European.

Peter Costea Speranţă prin valori, o şansă pentru România

Iulian CapsaliCandidatul familiei Româneşti

La categoria “vedete” îi menţionez pe fosta gimnastă Corina Ungureanu şi actorul Mircea Diaconu. Amnbii au legături cu PSD, dar asta nu cred că îi va împiedica să strângă un număr suficient de voturi.

 

Sigur, atunci când votezi pentru un candidat sau pentru un partid sau altul, nu vei decide ţinând cont doar de sloganul sau afişele mai mult sau mai puţin inspirate. Cu toate acestea, fiecare mic detaliu alcătuieşte imaginea de ansamblu care dă pe undeva şi măsura seriozităţii şi credibilităţii candidatului.

Voi… cu cine votaţi?

Care e sloganul care vi se pare cel mai reuşit dintre cele realizate pentru alegerile Europarlamentare 2014, trecând peste ideologia partidului sau a candidatului respectiv?

Similar Posts