Geo Bogza – Poetul invectivă

Spre ruşinea mea a fost nevoie de mulţi ani şi de o întâmplare ca să îl descopăr cu adevărat pe Geo Bogza, unul din cei mai spectaculoşi poeţi români de avangardă din anii ’30.

E drept, atunci când primeşti în clasa a III-a ca premiu I Cartea Oltului, e greu să ţi-l închipui pe Geo Bogza în altă postură decât cea a unui nene care face descrieri, că nu degeaba e considerat “părintele reportajului literar”.

Apoi, nu m-a ajutat nici faptul că în principiu nu citesc poezie şi nic acela că din păcate în şcoală şi în facultate, cel puţin acum vreo 15 ani, accentul era pus pe altfel de autori…

Aşa se face că l-am descoperit pe poetul Geo Bogza abia de curând, după ce am salvat de la un chioşc un exemplar din volumul Geo Bogza – Poemul invectivă şi alte poeme apărut în colecţia Biblioteca pentru toţi relansată în 2009.

Este un volum eveniment care adună absolut toate volumele autorului, de la scandaloasele Jurnal de Sex şi Poemul invectivă apărute în anii ’30 şi care l-au costat două arestări sub acuzade “atentat la adresa bunelor moravuri” până la mult mai tărziile Statui în lună din perioada ’60-’77

Nu îmi propun să fac o prezentare a lui Geo Bogza, nici a poeziei lui şi nici una biografică (deşi are o istorie fascinantă, de la avantgardist anarhist stângist, la apropierea de regimul comunist până la distanţarea de acesta) vreau doar să semnalez existenţa volumului şi cumva să readuc în newsfeed un autor mult prea puţin citit.

Vă invit în acest sens să artuncaţi o privire peste Geo Bogza – Poemul invectivă şi alte poeme, o excelentă realizare bibliografică ce oferă o vedere de ansamblu asupra personalităţii poetului. Prefaţa de Paul Cernat şi zecile de pagini de referinţe critice oferă într-adevăr un tablou complet al celui care a fost poetul Geo Bogza.

MOTTO:

Totul mă chinuia atunci, faptul că aveam
zece degete în loc de o sută, sau mai bine
unul singur, putând să se prefacă în fulger,

că trebuia să merg pe pământ în loc să zbor,
sau mai bine să mă aflu într-o mie de locuri deodată,

totul mă chinuia atunci, dragostea dintre
bărbaţi şi femei, pe care eu aş fi vrut-o altfel, supranaturală,

o întâmplare fantastică, la care să ia parte
oceanele cu vastitatea profunzimea lor,

deznădăjduit eram şi plin de o cruntă revoltă împotriva
mizerabilei mele condiţii umane,

visând mereu flăcări mari, apocaliptice, care să prefacă
în scrum sărmanele noastre fiinţe imperfecte şi vulnerabile,

tânăr neîmblânzit, haotic, revoltat mai întâi
de destinul biologic al lumii.

(Dintr-un poem inedit din 1934 despre închisoarea Văcăreşti)